Moculescu e de-al nostru. Vâlcean, la origini. Veteran în șlagăre, pe plai românesc. ”Salcia”, doar unu’, mereu fredonat. Un bunic italian. Tată-său, sub arme, vrednic ofițer. Pe front, un erou. Deținut politic, apoi, ca răsplată de la comuniști. Horia, deja fără mamă, prin lume umblând. Da’ la muzica dragă nicicum renunțând. Oricât de greu i-a fost. Pasiunea, tenacitatea, destinu’ ducându-l necurmat pe ăst drum artistic, cu cert rezultat…
Ei bine, tot parcursu-i, de septuagenar, l-a pus în foi de carte*. Amintind și povestind momente fel de fel. Din copilărie, pân’ la senectute. De la tinerețe, pân’ la bătrânețe. Peregrinări, întâmplări, încercări, dificultăți, izbânzi și realități. Oameni ai vremii, mulți și feluriți, apropiați sau nu. Mărturisiri, istorisiri de viață trăită-ntr-un secol nu fără cusur. Așternute curgător, serios ori cu umor. Dovadă că Moculescu e și dibaci narator, nu numa’ la note un rostuitor. Merită cetit ce-a destăinuit. Căci, peste un timp nu îndepărtat, mărturia sa, dovadă și ea se va va socoti și va folosi…
Cum o deveni, n-am a mă-ndoi, și ce-a scris** Richard. Un corsican din preajma lu’ Charles Aznavour (foto). Care a expus existența parizianului armean, recent răposat, în secvențe semnificative și ilustrative. Ca și alți muzicanți, pretutindeni, acesta (Shahnour Varenagh Aznavourian, în acte) răzbind dificil în domeniu. Deși, mai târziu, a ajuns și actor, chiar romancier și… ambasador…
Balducci-l cunoaște pe larg și-l radiografiază atent. Nu doar rigoare vădind, ci și viu talent. Ca un jurnalist profesionist. Bine informat, deplin inspirat. Dezvăluie omu’ și cântecu’ său. ”La bohème”, de pildă, te unge la suflet. ”Bon anniversaire”, n-ai să-l uiți vreodat’, că e unicat d-ăla rafinat. Farmecu’ francez, de neegalat…
Îndemn, ca atare, să descoperiți aste volumașe sincere, frumoase, pline de culoare, nepretențioase. Au și ele loc în marea cultură a zilelor noastre…
Adrian SIMEANU
*Horia Moculescu, Doar atât mi-am amintit, Ed. KULLUSYS, 2014
**Richard Balducci, Aznavour Confidențele unui fiu de boem, Ed. ARARAT, 2003