Deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu, cel care şi-a făcut un renume prin felul în care sancţionează public derapajele din sistemul sanitar românesc, vine cu un nou exemplu de muncă de mântuială în Sănătatea românească.

Iată un mesaj al deputatului Ungureanu, postat pe contul dumnealui de socializare, chiar azi, la prânz:

„La Spitalul Județean de Urgență Deva a fost declarată CARANTINĂ.

Niciun aparținător nu are voie să intre la rudele bolnave. Corect.

Ce ne facem însă cu personalul care circulă în echipamentul de clinică prin curte și transportă, cu un cărucior rulant, pizza pentru o petrecere dedicată unui medic în interiorul Spitalului?

Câte reguli de igienă și bun simț se încalcă în această imagine fotografiată ieri? Vă întrebați poate pe unde a intrat desertul în spital pentru petrecere? Cum pe unde?

Pe la Unitatea de Primiri Urgențe…

PS: Voi ați văzut cât de jegos este căruciorul cu care se cară pizza și care intră și iese din spital? Despre bolnavii care se așează pe el, ce să mai spunem?”

Aşa stau lucrurile la Spitalul Judeţean din Deva. Nici la noi nu e mai bine. Spre exemplu, autorităţile din Argeş au catadicsit să pună săpun şi dezinfectant în toaletele instituţiilor publice numai de frica epidemiei de coronavirus.

Actualizare, ora 15 – Şefa spitalului din Deva, dr. Daniela Roşca, a declarat televiziunii B1 că toate cadrele medicale implicate vor fi sancţionate, în acest sens fiind iniţiată deja o procedură de cercetare disciplinară.

sursa foto: Facebook/Emanuel Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here