Pe la finele lui mai anul acesta, din cauza întrecerilor Raliului Argeşului, traficul rutier pe şoseaua Câmpulung-Braşov a fost deviat, la un moment dat, de la fabrica de ciment de pe Mateiaş înspre Stoeneşti, apoi pe drumul judeţean (DJ 725) spre Dragoslavele, cu revenire de acolo pe DN 73.
Un drum judeţean cică asfaltat în 2018, dar care se prezintă azi într-o stare catastrofală.
În faţa noastră, o maşină cu turişti cehi a făcut o pană de cauciuc. Şi cum se circula bară la bară, pe ambele sensuri de mers, s-a format imediat o coloană lungă cât vezi cu ochii. Mai ales că şoferul nu izbutea să slăbească prezoanele roţii dezumflate.
Noroc cu un şofer de camion care a sărit în ajutor şi a rezolvat problema cu un levier lung de vreun metru. Maşinile claxonau, un copil din maşina cehilor a început să plângă, speriat, şoferul ceh înjura de mama focului… e clar că oamenii ăştia nu mai calcă pe aici în viaţa lor.
Mai ales că, de la Dragoslavele încolo, până la limita cu judeţul vecin, Braşovul, au avut parte de un drum aşa cum îl ştim cu toţii, încă de pe vremea când prim-ministru era Adrian Năstase şi PSD tot lansa fumigene electorale ba cu reabilitarea DN 73, ba cu construirea unui drum expres şi tot felul de astfel de gogoşi, promisiuni nepuse niciodată în practică.
„Imediat ce am trecut de pancarta pe care scria judeţul Braşov, s-a luminat drumul, nu altceva. Alt peisaj. Nu tu gropi, nu tu hurducături, asfalt ca în palmă, marcaje trasate vizibil… ăia de la Braşov cum pot, şi ai noştri nu? Că tot drum naţional e şi în Argeş, şi în Braşov”, se întreba retoric un fost coleg de breaslă, fostul fotoreporter Ionel Iancu, om care a văzut multe în vreo două decenii de presă.
Din păcate, problema nu e doar DN 73 Câmpulung-Braşov. Aproape de oriunde te-ai apropia de Piteşti, de judeţul Argeş, lucrurile stau cam la fel. Suntem, din acest punct de vedere, judeţ-unicat.
Conform unei statistici prezentate de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, la finele anului trecut, judeţul Argeş nu are nici măcar un singur km de drum naţional care să fie în stare foarte bună, în vreme ce numai 21% dintre drumurile din judeţ sunt în stare bună. Restul de 79% sunt în stare proastă sau foarte proastă. Iar când asta o spune însuşi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, putem crede că lucrurile chiar aşa şi stau.
De fapt, vedem cu toţii asta. Nu era musai nevoie s-o spună preşedintele Mînzînă. Iar de la drumuri pleacă totul.
„O ţară se construieşte cu legi şi cu drumuri”. Asta avea ca motto un rege norvegian, pe nume Magnus al VI-lea Lagaboter, care a construit (prin secolul al XIII-lea) o reţea de drumuri în zona de nord a ţării sale, dincolo de Cercul Polar de Nord, drumuri care sunt folosite şi azi (un exemplu e un tronson din Norvegia a ceea ce e azi drumul european E10, dintre Kiruna, Suedia, şi Narvik, Norvegia).
Folosite tot timpul anului, în ciuda faptului că acolo e iarnă din octombrie până în aprilie. În mai multe dintre parcările de pe marginea acelui drum european există montate panouri care amintesc de asta şi în care regele Magnus al VI-lea e lăudat şi azi pentru ceea ce a făcut acum vreo opt secole.
Noi nu avem fiordurile Norvegiei, dar nici de vreun Magnus contemporan nu avem parte. Despre menţinerea deschisă a circulaţiei rutiere pe Transfăgărăşan se vorbeşte în spaţiul public de cel puţin 10-15 ani.
Proprietarii de hoteluri şi pensiuni din zonă plâng pe la uşile guvernelor, doar-doar s-o îndura vreun demnitar să mişte vreun deget în această direcţie. Mulţi îl regretă pe Nicolae Ceauşescu şi spun că, dacă ar mai fi trăit câţiva ani, ar fi făcut şi Transfăgărăşanul circulabil 365 de zile pe an.
Cu câţiva ani în urmă, toată crema PSD (care guverna şi atunci, ca şi acum) s-a strâns ciopor la hotelul Valea cu Peşti, pentru a discuta şi a pune la punct un plan concret de acţiune (construirea de copertine, amplasarea de plase de protecţie pe versanţi, panouri care să ţină zăpada la distanţă de carosabil etc) pentru ca Transfăgărăşanul să poată fi circulabil tot anul.
Eugen Orlando Teodorovici, care era pe atunci ministrul al Finanţelor Publice, promitea, după acea întâlnire de lucru – finalizată, ulterior, cu un chiolhan guvernamental de zile mari – că „în 3-4 ani vom avea această şosea deschisă 365 de zile pe an”. Bineînţeles că nu s-a ales nimic de toate aceste promisiuni, aşa cum nu s-a ales nici de altele.
Aşa că şi în ziua de azi avem un Transfăgărăşan al cărui carosabil e prost, pe marginea căruia nu sunt suficiente parcări, iar alea care sunt sunt sufocate de gunoaie, o cetate Poenari care nu poate fi vizitată (ba sunt urşi, ba se repară) etc… un drum care nu aduce nici pe sfert câţi turişti şi câte venituri ar putea aduce.
Un exemplu despre cum e pe la alţii: într-un mic oraş din Ungaria (Mako, judeţul Csongrad, situat foarte aproape de graniţa cu România), cu puţin mai mare decât Topoloveniul, a fost găsit un izvor de apă termală, pe la finele anilor ’60. Autorităţile comuniste locale au construit, în jurul acelui izvor de apă termală, nişte băi. Cam cum erau la noi, în Argeş, băile Bughea, de lângă Câmpulung, prin anii ’80-’90.
De atunci până acum, băile Bughea s-au închis; ungurii, însă, au tot construit, au săpat şi găsit şi alte ape termale în subsolul orăşelului, au ridicat un complex SPA şi de tratament (folosesc acolo nămol din Mureş) şi au transformat Mako într-o mini-staţiune turistico-balneară.
Una care atrage anual aproape tot atâţia turişti cât tot judeţul Argeş şi în care localnicii au lăsat cultivarea cepei – ocupaţia lor tradiţională – şi trăiesc acum din turism.
Concluzia: judeţul Argeş stă pe un sipet plin cu comori naturale care, puse în valoare şi exploatate turistic în manieră profesională, ar putea asigura bunăstarea întregului judeţ. N-o face, însă, pentru că e condus de incompetenţi săraci cu duhul, de prostovani tupeişti, de sinecurişti obraznici şi de papagali de partid, aşa cum e condusă toată ţara.
Articol de opinie publicat în săptămânalul Impuls de Argeş, ediţia din 15 august 2022.
sursa foto: ArgesulOnline.ro/Sorin Simion
