Campionatul Mondial de fotbal al cluburilor, o competiţie în care joacă formaţiile care au câştigat trofeele supreme la nivel continental din întreaga lume, va debuta în Maroc, la 1 februarie.
Printre arbitrii selectaţi să „fluiere” meciurile se află şi o brigadă din România, condusă de Istvan Kovacs la centru, ajutat de tuşierii cu care face de regulă echipă, Adrian Artene şi Vasile Marinescu. În rest, vor mai arbitra arbitri din Uruguay, China, Algeria sau El Salvador.
Marea favorită la câştigarea trofeului este Real Madrid, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor. Singura echipă participantă care pare capabilă să creeze probleme „galaticilor” madrileni este gruparea braziliană Flamengo Rio de Janeiro, care a câştigat Copa Libertadores 2022, competiţia din America de Sud echivalentă Ligii Campionilor.

Nici marocanii de la Wydad Casablanca nu sunt de subestimat, mai ales că vor avea publicul alături, deşi e greu de crezut că vor putea produce surpriza în faţa Realului sau a lui Flamengo.
În rest, mai participă Al Hilal Riad, din Arabia Saudită (campioana Asiei), FC Auckland City din Noua Zeelandă (campioana Oceaniei), Al Ahly Cairo (finalistă a Ligii Campionilor din Africa) şi Seattle Sounders, campioana Americii de Nord şi Centrale.
Real Madrid şi Flamengo Rio de Janeiro (foto sus) sunt calificate direct în faza semifinalelor. Finala are loc în data de 11 februarie.
Deţinătoarea trofeului este echipa britanică Chelsea, care a învins greu, în finala de anul trecut, echipa braziliană Palmeiras Sao Paulo, după prelungiri şi nenumărate controverse legate de arbitraj.
sursa foto: El Observador Montevideo, arhivă ArgesulOnline.ro