Marţi, Camera deputaţilor a adoptat, prin vot, ca for decizional, o lege prin care PSD a propus scutirea jurnaliștilor și tehnicienilor din presă de impozitul de 10% pe venit.

Legea respectivă a fost votată de deputaţii PSD, UDMR și Pro România, dar şi de unii aleşi ai PMP. Deputaţii PNL și USR s-au abţinut de la vot, la fel ca şi unii reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară.

Pentru a intra în vigoare, trebuie ca şeful statului, preşedintele Klaus Iohannis, să o semneze şi să o trimită la promulgare.

Redacția site-ului de ştiri www.G4Media.ro și Asociatia Group4 Media Freedom & Democracy au redactat, după votul privind legea care ne transformă şi pe noi, jurnaliştii, în nişte privilegiaţi, un material din care redăm mai jos câteva fragmente, cu menţiunea că împărtăşim aceste puncte de vedere.

„… nici în cazul presei nu se justifică acordarea unui regim fiscal preferențial… considerăm că, prin scutirea de impozit propusă, chiar dacă situația presei este dificilă, promotorii legii nu vor decât să cumpere bunăvoința presei într-un an cu două șiruri de alegeri.

G4Media.ro se declară și împotriva pensiilor speciale pentru ziariști, proiect de lege votat în urmă cu patru ani tot de majoritatea PSD, cu ajutorul PNL.

Nu scutirea de impozit a ziariștilor va ajuta la asanarea presei… pe termen lung, scutirea de impozit se va întoarce împotriva presei în general, așa cum pensiile speciale s-au întors împotriva magistraților…

Altele sunt mecanismele prin care statul și politicienii pot asigura o competiție corectă, o piață funcțională și independența ziariștilor:

  • Politicienii să nu mai acorde contracte de publicitate netransparente și în afara campaniilor electorale
  • Politicienii să iasă din acționariatul companiilor de media, fiind frecvente situațiile în care oamenii politici se folosesc de presă pentru a-și spori influența și accesul la resurse.
  • Politicienii să înceteze utilizarea instituțiilor statului la nivel central și local pentru intimidarea și control editorial al redacțiilor incomode (vezi asaltul din epoca Dragnea asupra G4Media.ro, HotNews.ro, Rise Project).
  • Statul să asigure tratament egal pentru toți jucătorii din piață, prin eliminare protecției de care s-au bucurat la un moment dat marii datornici la stat și să asigure funcționarea corectă a pieței de publicitate
  • Să asigure accesul jurnaliștilor la informații, prin respectarea legii 544, care obligă autoritățile să pună la dispoziția jurnaliștilor informații de interes public. Din păcate, legea nu este întotdeauna respectată”.

sursa foto: cdep.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here