Ca să învingă „balaurul” USR-ist, PSD a trimis-o pe „amazoanca” Simona Bucura Oprescu șefă la Câmpulung

Date:

Share post:

Cu câteva zile în urmă, conducerea PSD Argeş a instalat-o pe deputata Simona Bucura-Oprescu şefă interimară peste organizaţia PSD Câmpulung, cu scopul declarat de a o „revitaliza şi regenera”. Lucru despre care am informat şi noi.

Mai jos reproducem un alt articol, pe aceeaşi temă, redactat de colegul Adi Ilinca, directorul săptămânalului Impuls de Argeş, în ediţia apărută săptămâna aceasta. Titlul, subtitlurile şi intertitlurile aparţin publicaţiei citate.

# După ce au „reuşit” să piardă anul trecut la scor Primăria Câmpulung, în favoarea Elenei Lasconi, care l-a învins pe „mâna moartă” Liviu Ţăroiu, şefii pesediştilor argeşeni au trimis-o pe deputata Simona Bucura Oprescu, președinte interimar la PSD Câmpulung.

# Într-o vineri după-amiază, însoţită de deputaţii Nicolae Pavelescu şi Remus Mihalacea şi de conducerea PSD Argeş, Simona Bucura Oprescu, a „descălecat” la Câmpulung şi l-a executat pe fostul preşedinte Gheorghe Marin, preluând pentru 6 luni conducerea PSD Câmpulung.

# La o zi după instalare, deputatul argeşean îi îndemna pe câmpulungeni să se alăture organizaţiei, uitând probabil faptul că în timpul guvernării PSD-iste, toată industria câmpulungenilor, în frunte cu ARO, a fost falimentată, iar anul trecut la final de mandat Liviu Ţâroiu, a stricat Bulevardul Pardon, transformându-l într-un câmp bun de semănat pe el cartofi.

Anul trecut, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, PSD Argeş, l-a desemnat la Câmpulung drept candidat pentru primărie pe Liviu Țâroiu, cel care avea probleme cu legea în urma unui accident de circulaţie pe care l-a provocat beat fiind, pe podul de la Turn.

Rezultatul a fost cel scontat de câmpulungeni, Țâroiu a pierdut alegerile în faţa principalului contracandidat, Elena Lasconi de la USR-PLUS. A fost momentul în care şefii pesediștilor argeşeni şi-au supus că este momentul unei schimbări în cadrul organizaţiei câmpulungene.

Preşedinte era atunci fostul senator, Gheorghe Marin, care nu a mai fost trecut pe listele pentru alegerile parlamentare din 2021, aşa că PSD Câmpulung ajunsese o „navă în derivă”.

 Simona Bucura vine să salveze onoarea

Cum primarul Elena Lasconi a reuşit să aducă la Câmpulung mai mulţi bani decât toate administraţiile precedente la un loc, iar proiectele au început să prindă contur, pesediștii şi-au spus că viitorul nu prea „sună bine” pentru ei aşa că au gândit o strategie. Liviu Țâroiu, a fost condamnat cu suspendare, dar a trebuit să părăsească şi postul de consilier local aşa că de la judeţ se vehicula ideea trimiterii unui preşedinte, căci Gheorghe Marin, era mai mult de decor.

La început s-a vehiculat numele vicepreşedintelui de la CJ, Marius Nicolaescu, originar din Muscel, dar în urmă cu două săptămâni s-a schimbat „schimbarea” şi după ce secretarul general al PSD Argeş, Simona Bucura Oprescu, nu a prins un post de ministru la Dezvoltare aşa cum se vehicula, ea fiind preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor, iar preşedintele PSD Argeş afirma la un post local tv, că Simona Bucura Oprescu, este singurul parlamentar argeşean care s-ar „califica” pentru un post de ministru în actuala guvernare, a acceptat să preia interimatul conducerii PSD Câmpulung.

Ce-i drept are mult de muncă într-o organizaţie în care orgoliile sunt mari, iar certurile la ordinea zilei, în care au existat voci care susţineau chiar anul trecut înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile locale că Gheorghe Marin trebuie înlocuit din funcţia de preşedinte, iar Liviu Țâroiu să nu fie candidatul lor pentru Primăria Câmpulung.

 Îndemn către câmpulungeni să vină alături de PSD 

Chiar dacă „ drumul este presărat cu intenţii bune” nu se ştie care va fi finalul acestuia. La doar câteva ore după ce a devenit preşedinte interimar al PSD Câmpulung, Simona Bucura Oprescu îi îndemna pe câmpulungeni pe pagina sa de socializare să vină alături de organizaţia pe care ea o conduce acum, aşa cum apare într-o postare, ea având trei obiective: “unitate, regenerare și rezultate !

Invităm câmpulungenii să ni se alăture și împreună să întărim echipa social democrată!

Totodată, ne dorim ca fiecare dintre dumneavoastră să fiți unul dintre cei care duc misiunea acestei organizații mai departe, pentru câmpulungeni!. Probabil că doamna deputat a uitat că în urmă cu mai mulţi ani, Câmpulungul şi implicit Muscelul a ajuns un fel de Valea Jiului, după ce în timpul guvernării pesediste a fost falimentată întreaga industrie din zonă începând cu ARO şi terminând cu Exploatarea Minieră, ca să nu mai pomenim de Grulen, aşa că miii de câmpulungeni şi musceleni s-au trezit şomeri peste noapte, lucru care se reflectă şi în traiul de zi cu zi şi în momentul de faţă.

Şi mai este un lucru poate luat în calcul sau poate nu, de conducerea PSD Argeş, la viitoarele alegeri locale: este cam greu să te baţi cu un primar în funcţie, care pe deasupra este şi iubit de câmpulungeni şi care chiar pune „osul” la treabă şi vrea să îmbunătăţească aspectul municipiului de la poalele Mateiașului.

Interimatul Simonei Bucura Oprescu, va dura până în momentul în care în cadrul PSD Câmpulung se vor organiza alegeri pentru desemnarea unui preşedinte cu „acte în regulă”, iar un cuvânt greu de spus îl vor avea primarii din zona Muscel şi nu numai.

Adi ILINCA

Articol şi foto preluate din săptămânalul Impuls de Argeş, din săptămâna 13-19 decembrie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Transportul public din Târgu-Mureş, adus în 2022, cu ajutorul banilor europeni (Preluare PressHub)

Târgu-Mureş, ultimul mare oraş din Transilvania în care transportul...

Cartea zilelor noastre: Același Daniel Silva

Plin de notorietate. Grație romanelor sale. Unu` mai palpitant...

Accident mortal la Valea Mare Pravăț

În urmă cu puțin timp, în localitatea Valea Mare...

Cum să decorezi brazi artificiali de lux ca un profesionist?

Cu totii ne dorim sa impodobim bradul perfect cu...

Un proxenet şi un negustor de cannabis, luaţi pe sus de poliţiştii de la Operaţiuni Speciale

Despre fenomenele traficului de droguri şi al traficului de...