Ca la Piteşti: maşini ale şcolilor de şoferi, cu asigurări RCA falsificate

Date:

Share post:

Toate merg pe dos la Piteşti, când e vorba de permise de conducere. Mai înainte vreme, permisele de conducere se dădeau contra şpagă.

Apoi au început să nu se mai acorde permise auto nici chiar celor care le meritau, dintr-un exces de zel prost înţeles.

Acum aflăm, de la Poliţia argeşeană, că unele şcoli de şoferi din Piteşti foloseau maşini cu care instruiau cursanţii, având asigurările RCA falsificate.

Astfel, în cursul zilei de azi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, „au pus în executare 19 mandate de percheziție, la locuințele unor persoane și la sediile unor societăți comerciale (şcoli de şoferi – n.r.) de pe raza județului Argeș.

„Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că în perioada iunie – august 2020, mai multe autovehicule, utilizate de 9 școli de șoferi în activitatea de instruire și de examinare în vederea obținerii permisului de conducere, ar fi folosit polițe RCA și polițe de asigurare facultativă de accidente a pasagerilor/călătorilor, false, în fapt autovehiculele în cauză nefiind asigurate.

În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 322 și 323 din Codul Penal.

Nouă persoane au fost conduce la sediul poliției pentru audieri”, a informat biroul de presă al Poliţiei Argeş.

Imaginea este cu titlu de exemplificare.

Ştire în curs de actualizare.

Actualizare – Audierile celor nouă suspecţi continuă în această seară (ora 20). Foarte probabil, se vor opera câteva reţineri pentru 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular