Ca la Piteşti: după ani de zile de lălăieli, abia azi a fost semnat contractul de finanţare pentru autobuze electrice

Date:

Share post:

„În data de 16.07.2020, a fost semnat Contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul „Îmbunătățirea transportului public urban de călători în municipiul Pitești”.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe Planurile de mobilitate urbană durabilă.

Valoarea totală a proiectului este 42.505.793,67 lei, din care finanțarea nerambursabilă acordată este de 35.538.385,74 lei, sumă care reprezintă 98% din valoarea cheltuielilor eligibile, contribuția proprie fiind de 725.273,18 lei, iar durata de implementare a acestuia este de 12 luni.

Prezentul proiect presupune o investiție mixtă, principalele componente fiind:
– Achiziționarea a 20 de autobuze ecologice, cu lungimea de 12 m, caroseria cu podea coborâtă și prevăzută cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități, cu un număr minim de 3 uși pentru accesul călătorilor.
– Realizarea infrastructurii necesare pentru montarea a 40 de puncte de încărcare lentă și a 4 puncte de încărcare rapidă pentru autobuze electrice, amplasate în Parcarea Bowling, pe strada Costache Negri, nr. 30″, a informat Primăria Piteşti.

Cam asta a transmis azi municipalitatea. Bun şi aşa, decât deloc. Totuşi, a fost nevoie de cel puţin 5-6 ani de „testare a autobuzelor”, „estimări”, „studii de impact” etc, până să se semneze contractul de finanţare.

Urmeaz întocmirea caietului de sarcini, licitaţie şi alte asemenea chestiuni birocratice. Imaginaţi-vă singuri cam pe când va avea şi Piteştiul autobuze electrice.

N-are sens să mai spunem că alte oraşe mari din ţară au transport urban ecologic de ani buni. La Râmnicu-Vâlcea autobuzele merg cu gaz de ani de zile, nu cu motorină, ca la Piteşti.

Timişoara, Oradea, Cluj-Napoca şi altele au autobuze electrice de ani de zile.

Până şi orăşelul Turda, care e cam de mărimea cartierului Găvana 3, are transport electric urban de anul trecut. Exclusiv electric!

Noi, la „smart city” Piteşti, suntem încă la faza de semnat contracte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Laptele: prieten sau dușman? De ce să nu excluzi lactatele din alimentația ta

Laptele și produsele lactate fac parte din alimentația multor...

Gheorghe Zamfir, în concert vineri seară, în Piața Primăriei din Pitești

Maestrul naiului Gheorghe Zamfir va concerta vineri seară, de...

Ion Mînzînă: Dezvoltăm infrastructura rutieră din Mioveni (galerie foto)

Pentru Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean Argeș și...

Accident rutier grav la Mozăceni, în sudul județului Argeș

Un accident rutier grav a avut loc în această...

Cod galben de ploi și descărcări electrice în jumătatea vestică a țării. Vizat e și județul Argeș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis azi o...