Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat azi când ar dori să se reia campionatul primei ligi de fotbal. Acesta a vorbit despre trei scenarii posibile în sensul acesta.

Cele trei date avute în vedere ar fi: 27 mai, 3 iunie sau 13 iunie, ţinând cont că data limita pentru a trimite la UEFA echipele calificate în Cupele Europene este de 30 iunie.

”Fotbalul trebuie să-și desemneze câștigătorul pe teren. Nu vom susține înghețarea competițiilor. Primul obiectiv este sănătatea. Al doilea obiectiv este sustenabilitatea financiară. Cel de-al treilea obiectiv este ca orice decizie pe care suntem forțați să o luăm să producă cea mai mică nedreptate.

În momentul de față lucrăm pe mai multe scenarii de reluare graduală a competiției. 27 mai, 3 iunie sau 13 iunie. Toate competițiile se vor amâna până la sfârşitul stării de urgență. Dacă vom începe pe 27 mai, vom putea comunica echipele participante în cupele europene, la UEFA, pe 28 iunie.

Dacă vom putea să începe pe 13 iunie, vom putea să comunicăm echipele pe 15 iulie. În momentul de față, termenul limită pe care-l avem comunicat dinspre UEFA este 30 iunie, vom vedea ce se va modifica”, a anunțat Burleanu. la postul TV Pro X.

Competiţia internă a fost suspendată pe 12 martie, din cauza pandemiei COVID-19 (coronavirus).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here