Echipa de fotbal Zimbrii Lerești a promovat în Liga 3 după remiza de aseară, scor 2-2, cu campioana județului Dolj, CS Cârcea.
În turul dublei manșe de baraj pentru promovare, Zimbrii Lerești au învins cu 1-0 la Cârcea. Ieri, echipa olteană a condus de două ori pe tabelă și părea că meciul se va duce în prelungiri. Muscelenii au avut, însă, tăria să revină de fiecare dată pe tabelă.
Pentru gazde, golurile promovării au fost marcate de Bogdan Stancu (același care marcase și în victoria din turul barajului) și de David Andrei.
După fluierul de final, la Lerești a început sărbătoarea. Evident, vedete au fost jucătorii, în frunte cu veteranii Roberto Ayza, Simon Măzărache și Andrei Nilă. Felicitări merită însă toți jucătorii, ca și staff-ul Zimbrilor, pentru un parcurs impecabil în campionat și în Cupă.









surse foto: Bogdan Burhan/Sport în Muscel, Facebook/ACS Zimbrii Lerești