Brînduşa Armanca, profesoară universitară, jurnalistă şi scriitoare, prezentă de mai multe ori pe site-ul nostru, cu articole preluate de la domnia-sa, a scris, deunăzi, câteva rânduri despre banalul gest de a saluta.
Rânduri care arată că toate pleacă de la educaţie, fie ea cea primită (sau nu) acasă sau la şcoală.
„Ne-am întors din Antalya, dar nu despre vacanță… vreau să spun ceva. Ci tot despre educație. Un autocar culege de la mai multe hoteluri, cu vreo 4 ore înainte de decolarea avionului, turiștii care se întorc la aceeași destinație din România.
Dintre cele vreo 30 de persoane care au urcat două treimi erau tineri: între 15-30 ani. Niciunul nu a salutat la urcare. Cei care au salutat erau cei din generația de mijloc și în vârstă. Vorbim despre școală și hibele ei. Dar salutul se învață de acasă”.
Regula spune că acela/aceea care intră sau iese dintr-o incintă (magazin de cartier, avion, autobuz, instituţie publică etc) îi salută pe ceialalţi, indiferent de poziţia socială sau de orice altceva.
Doamna Armanca (foto sus) a constatat că acest gest, banal în aparenţă, de a da bună ziua când urci într-un autobuz sau intri într-o încăpere în care sunt şi alte persoane, nu prea se mai poartă. De aici, nu-i aşa, pleacă toate celelalte.
Vi-i imaginaţi pe preacuvioşii soţi Pandele-Firea dând bună ziua femeii de serviciu din Primărie sau din minister?
sursa foto: Facebook/Brînduşa Armanca
