Braconieri fugăriţi azi noapte de Poliţie şi jandarmi, la Costeşti

0
183

Noaptea trecută, „polițiştii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pe raza localității Ștefan cel Mare, împreună cu polițişti din cadrul Poliției Orașului Costești, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Argeș, pentru combaterea faptelor de braconaj comise cu câini din rasa ogar”.

Informaţia ne-a fost furnizată de biroul de presă al Poliţiei Argeş.

„Astfel, în jurul orei 22, a fost observat în fondul cinegetic un autoturism în care se aflau mai multe persoane, care, prin folosirea unui proiector și cu ajutorul câinilor, căutau vânat.

La apropierea organelor de ordine, conducătorul autoturismului a fugit, fiind urmărit de jandarmii argeșeni până pe strada Calea Ștefan cel Mare, unde conducătorul auto, un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Trei dintre cei patru ocupanţi au fost prinși.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului autoturismului, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Câinele a ajuns la un adăpost de animale

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar un câine a fost ridicat şi lăsat în custodie unui adăpost pentru câini.

După administrarea probatoriului, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pe cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 30 de ani, urmând ca după administrarea probatoriului, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a mai informat Poliţia Argeş.

sursa foto: Poliţia Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here