Bogdan Velcescu, deputat AUR de Argeș, a transmis azi un mesaj susținătorilor AUR și ai lui George Simion, după ce rezultatele oficiale au confirmat victoria lui Nicușor Dan.
”Încep prin a-i felicita pe învingători! Mi-aș fi dorit să fi fost o luptă dreaptă, cu măcar un iz de fair-play, dar în politică acest concept rămâne, din păcate, adesea utopic.
Nu voi începe acum să enumăr echipa asamblată de sistem – nu acesta este scopul (știți voi mai bine). Vreau totuși să vă rog ceva… Noi, ca buni creștini, avem datoria de a găsi pacea interioară și înțelepciunea de a dizolva rapid acest venin care s-a infiltrat în toate structurile sociale.
Nu în ultimul rând, mulțumesc celor 162.489 de argeșeni care au înțeles pentru ce ne-am luptat. Nimic nu este pierdut, niciodată!
Trebuie să coborâm temperatura și să reînvățăm să construim unitatea națională. Am speranța că noi, românii – cu bune și cu rele – avem această capacitate de a ne regrupa și de a conlucra pentru un ideal comun.
Nu de alta, dar, privind la orizont, nu vom mai avea nici timp, nici energie pentru altceva decât pentru a evita falimentul național”, transmis deputatul AUR de Argeș Bogdan Velcescu, prin intermediul paginii sale de socializare.a
sursa foto: Facebook/Bogdan Velcescu