Atacantul Bogdan Rusu a venit la FC Argeș cu un singur gând: acela de a promova cu formația din Trivale. A fost dorit de mai multe echipe, inclusiv din prima ligă, dar a ales să vină la gruparea pregătită de Alexandru Pelici, omul căruia îi datorează foarte multe în carieră.
S-a născut la 9 aprilie 1990, la Brașov, și a debutat, în Liga I, la 21 de ani, în partida Astra Giurgiu – Gloria Bistrița 1-0. A fost principalul marcator al echipei CS Mioveni, în cei doi ani petrecuți acolo. Evoluțiile bune pe care le-a avut în tricoul galben-verzilor i-au adus aprecierile lui Gigi Becali. A ajuns la FCSB, a evoluat titular în câteva meciuri, dar a fost tras rapid pe linie moartă, fiind trimis înapoi la Mioveni. La gruparea argeșeană, atacantul și-a regăsit ”inspirația” în fața porții, dar golurile sale, din păcate, nu au putut să salva echipa de la retrogradare.
Îl veți cunoaște astăzi nu numai pe jucătorul de fotbal Bogdan Rusu, ci îl veți descoperi și pe omul Bogdan Rusu. Dincolo de gazon, acesta se poate lăuda cu o familie frumoasă: o soție iubitoare, Denise (foto sus), și un copil adorabil, Zian, care se visează de pe acum fotbalist la FC Argeș, deși are numai 4 anișori.
”Grupul contează în teren”
Cât de mult a contat faptul că la FC Argeș veți lucra din nou cu domnul Alexandru Pelici, omul care v-a pus cel mai bine în valoare?
A contat și acest aspect, normal. Cu domnul Alexandru Pelici am lucrat atât la FC Hermannstadt, în sezonul 2017-2018, cât și la CS Mioveni, în perioada 2020-2022; mă cunoaște foarte bine, știe ce potențial am. În orice caz, vreau să transmit faptul că am venit cu sufletul deschis la FC Argeș, pentru că este o echipă de tradiție în fotbalul românesc.
Ce ați avut la CS Mioveni și v-a lipsit la FCSB, pentru a fi același marcator și acolo?
Nu mi-au lipsit ambiția și dăruirea, eu evoluez cu sufletul acum unde sunt. La CS Mioveni, colegii jucau pentru mine, îmi trimiteau mingi în careu, nu erau individualiști. La FCSB a fost altceva. Toți voiau să iasă în evidență, nu-ți dădeau mingi în față. Eu cred că în teren contează ca grupul să fie unit, toți trebuie să luptăm pentru echipă, grupul te face mare. Pe teren nu joci singur, asta nu înțeleg mulți.
Cu cine din actualul lot al Argeșului v-ați dori să faceți pereche în atac? Sau preferați mai bine rolul de vârf împins, cum ați fost și la CS Mioveni?
Nu am preferințe, antrenorul decide, nu eu. Recunosc, mă simt mai bine vârf împins, din această postură am marcat cele mai multe goluri.
Ce model de golgheter din fotbal ați avut în careră? Unii v-au asemuit detenta cu a lui Dudu Georgescu.
Nu știu ce să zic… nu mă compar cu nimeni. Doar Ronaldo are o detentă foarte bună. Când eram mic, eram fascinat de atacantul Fernando Torres, fotbalist retras din activitate, care a jucat la echipe mari, precum Atletico Madrid, Liverpool, Chelsea sau AC Milan.
Vă rog să-mi spuneți cum a început aventura fotbalistică și care a fost parcursul dumneavoastră, cronologic vorbind.
Aveam 7 ani și jucam fotbal în fața blocului, în Brașov, orașul meu natal, cu mai mulți colegi. Fiind toți pasionați de fotbal, ne-am hotărât să ne înscriem la un club. Am mers la FC Brașov, dar mie nu mi-a plăcut acolo, am plecat după câteva zile la CSS Brașovia, club ce avea sediul în cartierul meu. Am rămas până la 18 ani acolo. După ce am terminat junioratul, antrenorul voia să mă trimită la o echipă din județ, însă a intervenit domnul profesor Ioan Sdrobiș, care era atunci director tehnic la FC Vaslui, și m-a luat atât pe mine, cât și pe mulți dintre colegii mei.
Am jucat la echipa a doua. Domnul Sdrobiș adusese la Vaslui juniori talentați, din toată țara. A plecat la scurt timp și ne-a luat pe toți cu dânsul, la Aerostar Bacău (Liga 3), unde am stat un an. Apoi am ajuns la Farul Constanța, în Liga 2, tot cu domnul Sdrobiș, și am jucat acolo o jumătate de an.
În iarna anului 2010, am fost două săptămâni în pregătire cu Dinamo București. Urma să semnez cu bucureștenii, dar Astra Ploiești a fost mai vigilentă. M-a sunat domnul Florin Prunea, care era manager acolo, și mi-a propus să merg. A fost prima echipă din Liga I cu care am semnat, am jucat acolo un an și jumătate, după care am fost împrumutat la o grupare din eșalonul secund, FC Brăila. Am mai evoluat, de-a lungul carierei, la alte echipe din Liga 2, printre care SC Bacău, FC Brașov, Foresta Suceava, FC Hermannstadt, cu sibienii reușind să promovez pe prima scenă a fotbalului românesc. Am petrecut acolo o perioadă frumoasă; am jucat în finala Cupei României cu o echipă din liga secundă (cea din Sibiu – n.n.), ceea ce reprezintă o performanță.
Am mai jucat la Dunărea Călărași, un an, la Petrolul, șase luni, la CS Mioveni, doi ani, am poposit și la FCSB… Indiferent de numele echipelor la care am evoluat, am dat totul pentru tricoul pe care l-am îmbrăcat.
Câte cartonașe roșii ați primit până acum?
Nu sunt o persoană conflictuală, încerc să aplanez spiritele, nu-mi place să mă cert. Un singur cartonaș roșu am primit. Eram la Farul Constanța, în liga secundă: am încasat un galben pentru că am tras de tricou un adversar, iar pe cel de-al doilea cartonaș galben l-am primit pentru că nu am auzit fluierul arbitrului și am dat cu piciorul în minge. Nu am primit roșu direct niciodată.
Ce gol vă este cel mai drag?
Primul pe care l-am marcat în Liga I. A trecut mult timp de atunci se întâmpla în anul 2011. Jucam la Astra Ploiești și am marcat în poarta celor de la Unirea Urziceni. Am câștigat cu 3-0.
” Aveam un singur gând: să devin fotbalist, să ajung să fac ceea ce-mi place”
Vorbiți-mi, vă rog, despre copilărie.
Este perioada cea mai frumoasă și de neuitat din viața noastră. Bunicii din partea mamei sunt cei cărora le voi fi recunoscător toată viața. Din păcate, nu mai sunt printre noi. Am avut o copilărie obișnuită, deloc ieșită din comun. Mă bucuram de fiecare clipă. Nu provin dintr-o familie bogată, ci foarte normală, cu oameni gospodari,care au avut grijă să nu-mi lipsească nimic.
De mic copil am fost învățat cu munca. Mă trezeam la prima oră pentru a merge la antrenament. Nu conta pentru mine că nămeții îmi ajungeau până la umăr, sau că ploua torential, eu aveam un singur gând: să devin fotbalist, să ajung să fac ceea ce-mi place. Și am reușit.
Foarte mulți copii de la bloc nu aveau încredere în mine, ei preferau să doarmă până târziu, să aibă alte activități, îmi spuneau că nu voi ajunge nicăieri dacă merg la fotbal. Dar sportul te educă, în primul rând, capeți anumite deprinderi, te ajută să fii mai puternic, să faci față mai ușor clipelor dureroase.
Ce materie vă plăcea la școală și care a fost cea mai mica notă pe care ați primit-o?
Matematica mi-a plăcut foarte mult, și acum mă pricep. Aveam multe materii pe care le detestam. Nu am fost tocilar, eram băiat deștept, prindeam din clasă. Eram foarte ocupat cu antrenamentele și nu aveam mult timp la dispoziție pentru studiu, însă nu m-am făcut de râs la școală. Cea mai mica notă? Am luat un 3, dar nu mai rețin la ce materie.
Când ați plâns ultima dată?
În urmă cu patru ani, când s-a născut Zian, fiul meu. Jucam la Hermannstadt, iar antrenorul pe care-l aveam atunci, Vasile Miriuță, nu voia să mă lase să merg la Brașov, pentru a-mi vedea copilul.
Cum ați cunoscut-o pe soția dumneavoastră?
Pe soția mea am cunoscut-o pe o pagină de socializare, pe Facebook, mai precis. Și ea este tot din Brașov. Eu jucam la Astra Ploiești, iar soția era arbitru de fotbal la grupele de copii și juniori. Avea o poză din timpul unui meci și eu am scris un comentariu pe contul ei, spunându-i pe ce teren se află. A fost surprinsă că știu, iar când eu am venit în Brașov, ne-am întâlnit în oraș. Așa a început totul.
Când i-ați oferit ultima dată flori?
Anul acesta, pe 28 mai, chiar de ziua ei, i-am dăruit un buchet de trandafiri roșii, simbol al dragostei sincere pe care i-o port. Pot să spun că sunt o persoană norocoasă, am lângă mine o soție foarte înțelegătoare și iubitoare, iar Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un copil minunat.
Unde vă vedeți peste 10 ani?
În fotbal, nu mă văd făcând altceva.
Dacă nu ajungeați fotbalist, ce meserie v-ar fi plăcut să aveți?
Am diplomă de tehnician electrician-electronist auto, dar nu mi-am dorit niciodată să lucrez în acest domeniu. Mi-am testat cu succes noțiunile însușite în liceu, sunt om de casă. Schimb, când e nevoie, prize, mi-am montat singur lustrele în casă, mă pricep.
Primii bani câștigați din fotbal pe ce i-ați cheltuit?
Jucam la Aerostar Bacău, în anul 2008, și primeam lunar un salariu de 800 lei. Din primii bani mi-am cumpărat o pereche de ghete.
Care este cel mai frumos oraș în care ați locuit până acum?
Nu pot decât să spun că Brașovul, orașul meu natal, este locul cel mai frumos din lume. Îmi place și Piteștiul, evident, este un oraș curat, cu oameni primitori.
Dacă ar fi să întocmiți un top 3 al celor mai buni fotbaliști pe care i-ați avut colegi, pe cine ați numi?
Spadacio (Juliano Spadacio, un brazilian trecut pe la Corinthians, Paranaense sau Nacional Montevideo, care la noi înţară a jucat la Rapid şi Astra- n.n.), Ousmane N’Doye (senegalez care a făcut carieră în România la Vaslui, Dinamo şi Astra – n.n.) și Florinel Coman.
Ce vă emoționează cel mai mult?
Când îmi amintesc de bunicii din partea mamei. Mi-am tatuat pe brațul drept chipurile lor (foto, în galeria de mai jos), îi voi purta în gând și în suflet toată viața mea. Au locuit la Botoșani și mergeam des acolo. Bunica a murit în anul 2018, jucam la Hermannstadt și-l aveam antrenor pe domnul Pelici. Avusesem meci cu Dunărea Călărași, am aflat de moartea ei puţin înainte de meci; poate tocmai de aceea am ratat un penalti.
După 3 zile, am avut meci în Cupa României, contra FCSB, am învins cu 3-0, iar realizările mele au fost două goluri și o pasă de gol. M-au trecut tot felul de stări, am plâns… Bunicul s-a prăpădit doi ani mai târziu, jucam la Mioveni, iar antrenor era același Alexandru Pelici. M-a lăsat să plec la înmormântare. Urma să jucăm la Ripensia, dar partida nu a mai avut loc din cauza Covid-ului.
Un mesaj pentru suporterii echipei FC Argeș, vă rog.
Să aibă încredere în noi și să ne susțină mereu. Îi asigur că vom da totul pentru promovare. Este greu, nu jucăm singuri, dar nimic nu este imposibil. Îmi doresc din suflet să marchez cât mai multe goluri, pe care le voi dedica familiei și suporterilor.
sursa foto: arhivă personală Bogdan Rusu
