La şase luni de la învestirea Guvernului condus de prim-ministrul Florin Cîţu, bilanţul guvernării nu arată deloc bine. De fapt, dacă luăm promisiunile făcute în perioada electorală şi preelectorală, şi le comparăm cu realităţile de azi, constatăm că, practic, acest Guvern n-a făcut aproape nimic din ce-a promis că va face.

Există şi excepţia numită Transporturi, unde ministrul Cătălin Drulă a reuşit o mulţime de lucruri bune şi unde se vede clar că se face treabă, dar, per ansamblu, lucrurile stau rău. Acest CDR al anului 2021 nu pare să se deosebească prea mult de CDR-ul anilor ’96-2000.

O mulţime de promisiuni, materializate în proiecte legislative, zac blocate în Parlament: legea alegerii primarilor în două tururi, desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraţilor, repararea legilor Justiţiei și a codurilor penale, făcute praf sub guvernarea PSD, eliminarea pensiilor speciale şi multe altele. PNL trage într-o parte (niţel spre foştii parteneri din USL, dac-am băgat bine de seamă), USR trage într-alta, iar UDMR… această ciudăţenie a politicii româneşti n-a tras niciodată pentru această ţară şi pentru poporul român.

E o situaţia deloc îmbucurătoare pentru milioane de români care au crezut că PNL şi USR vor guverna mai bine decât au făcut-o miniştrii agramaţi ai PSD de dinainte. Între şoferul făcut de PSD ministru al Muncii şi chelneriţa făcută de PNL ceva şefă pe la Apele Române nu-i deosebire decât de formă, fondul e acelaşi.

E din ce în ce mai des auzită fraza cu „toţi o apă şi-un pământ” şi e din ce în ce mai greu să-i contrazici argumentat pe cei care cred în acoperirea faptică a versul eminescian.

Coaliţia a ajuns într-un moment critic, e de părere colegul Cristian Pantazi, de la G4Media, într-un articol de opinie publicat azi pe site-ul numit şi pe care vă invităm să-l lecturaţi, accesând link-ul de mai jos:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here