Bazinul Olimpic Pitești: reabilitarea, o butaforie brutală şi scumpă, făcută fără consultarea arhitectului care a proiectat clădirea

Date:

Share post:

Mihail-Naum Teodorescu, arhitectul care a proiectat Bazinul Olimpic Pitești, inaugurat în 1984, critică lucrările de modernizare şi eficientizare energetică derulate de Primărie cu bani europeni, numindu-le „intervenţii brutale” sau chiar „iresponsabile”.

Acesta spune că instituția nu l-a consultat atunci când a elaborat proiectul de modernizare a bazinului.

Domnia sa critică cu severitate lucrările de modernizare şi eficientizare energetică, derulate cu bani europeni din fondurile de coeziune, numindu-le „intervenţii brutale” sau chiar „iresponsabile”.

Așa cum era normal, în calitate de șef de proiect al Bazinului Olimpic Pitești, în anii ’80, arhitectul Mihail-Naum Teodorescu ar fi trebuit consultat atunci când Primăria Pitești a început reabilitarea Bazinului cu fonduri europene. Numai că atât oficialii din Primăria Pitești, în frunte cu primarul Cristian Gentea, cât și firma de proiectare Avensa Consulting SRL din Iași, l-au ignorat cu desăvârșire pe reputatul arhitect, acesta neavând nici măcar acces la documentația elaborată în vederea intervenției asupra proiectului său arhitectural.

Mai mult, deși filialele din Argeș și Vâlcea ale Ordinului Arhitecților, respectiv Uniunii Arhitecţilor din România, au sesizat în scris Primăria Pitești încă din 11 iulie anul acesta că arhitectul Mihail-Naum Teodorescu ar trebui să fie consultat și că reabilitarea Bazinului Olimpic nu este una corespunzătoare, oficialii din Primărie nu au răspuns nici până acum.

Iar reabilitarea a fost făcută până acum cu mai multe probleme pe care „părintele” proiectului, arhitectul Teodorescu, le consideră deopotrivă grave şi potenţial periculoase.

„E o butaforie, e revoltător!”

”Este, de fapt, o remodelare și nu o reabilitare a Bazinului Olimpic Pitești. În primul rând, este vorba de o schimbare a raporturilor volumetrice. Acest volum arhitectural beneficia de o repetabilitate a unei trave pe verticală, într-un număr delimitat… În acest moment, după reabilitare, apar elemente diferite.

Bazinul Olimpic din Piteşti în anul 1985, o lucrare de arhitectură multiplu premiată la vremea respectivă, inclusiv pe plan internaţional

Apar două orizontale care sunt amplasate la nivelul aticului și al terasei de solarizare. La intrarea principală, cele patru lamele înclinate beneficiau de niște goluri circulare ce au dispărut, fiind îmbrăcate acum în alucobond. Iar acest alucobond nu face altceva decât să ascundă finisajul din piatră de travertin, care nici măcar nu a fost îndepărtat ca să putem face o expertiză din punct de vedere structural.

S-ar putea ca în spatele acestor finisaje de travertin neîndepărtate să fie fisuri care să pună în pericol întregul obiectiv. Plus că s-au produs demolări la nivelul terasei de solarizare, ceea ce nu cred că este oportun în cazul unei lucrări de arhitectură care ar trebui să intre în patrimoniul național.

Sincer să fiu, ce văd acum la Bazinul Olimpic Pitești este o arhitectură butaforică, ce anvelopează o clădire, dându-i o față. Însă nu știm dacă în spatele acestei butaforii, elementele structurale sunt integre sau nu. Ceea ce se întâmplă este revoltător.

M-aș fi bucurat dacă cei din Primăria Pitești m-ar fi contactat ca proiectant inițial, măcar pentru faza de întocmire a temei de proiectare pentru reabilitarea Bazinului Olimpic. Așa ar fi fost de bun simț. Sunt multe modificări făcute fără acceptul meu ca proiectant inițial al Bazinului Olimpic Pitești”, spune arhitectul Mihail-Naum Teodorescu.

„Intervenţii brutale şi iresponsabile”

Mai mult, arhitectul Teodorescu consideră că intervenţiile operate asupra Bazinului Olimpic din Piteşti depăşesc chiar limita unei butaforii inofensive. Dumnealui numeşte intervenţiile asupra operei sale ca fiind „brutale, atât la partea conceptual-estetică, cât şi la cea funcţională”.

Cât despre eficientizarea termică a clădirii, scop în care municipalitatea din Piteşti a accesat fonduri europene, „părintele” Bazinului Olimpic din Piteşti o consideră doar  „o aşa-zisă eficientizare”.

Arhitectul Mihail-Naum Teodorescu

În realitate, ar fi vorba doar „o remodelare, prin schimbarea portalurilor de tâmplărie din inox cu tâmplărie din aluminiu, aplicarea de termo sisteme şi placări cu plăci aluminiu compozit bond peste finisajele existente ale construcţiei”. Adică tot de o butaforie. Una, însă, extrem de scumpă.

Lucrări costisitoare, cu finalitate pusă sub semnul întrebării

Semnat în data de 30 mai 2019 la Piteşti, proiectul de modernizare a Bazinului Olimpic a fost unul dintre cele mai mari proiecte asumate de municipalitatea din Piteşti, cu o valoare de 16,5 milioane lei, din care contribuţia Uniunii Europene este de 11,6 milioane lei.

Conform contractului, lucrările ar fi trebuit finalizate în 21 de luni de la începerea lucrărilor, adică în iunie 2022. De vină ar fi fost, în opinia primarului Piteştiului, Cristian Gentea, proiectarea, care ar fi fost făcută „din birou, de la Iaşi”, de o formă din localitate, care nu ar cunoaşte defel realitatea din teren, de la Piteşti.

„Constructorul mi-a explicat că sunt foarte multe lucrări care nu au fost prinse în proiect. Eficiență energetică înseamnă panouri cu termo-sistem și toate ferestrele înlocuite.

Pe toată partea de sus care susține acoperișul, partea metalică, sunt locuri ruginite deja. Inițial, zona asta (tavanul clădirii – n.n.) a fost acoperită cu niște PVC-uri, care s-au deteriorat în timp și au fost date la o parte.

Câteva ditre erorile majore ale reabilitării Bazinului Olimpic, sesizate de „părintele” acesstuia, arhitectul Mihail-Naum Teodorescu

Constructorul mi-a spus că partea aceasta nu face parte din proiect… a făcut un raport care mi-a arătat fața reală a acestei clădiri”, declara primarul Gentea în februarie 2021, care mai spunea că va solicita suplimentarea valorii proiectului, în limita celor 15 procente permise de aşa-numitele corecţii financiare (în jur de maximum două milioane de lei), date fiind lucrările suplimentare necesare, dar neprinse în proiectul iniţial.

Lucrările suplimentare, cu bani de la buget

N-a făcut-o, însă, după cum ne-a informat ADR Sud Muntenia, aşa că lucrările suplimentare despre care vorbea acum mai bine de un an şi jumătate au fost făcute cu bani de la buget.

Premiu primit de arhitectul Teodorescu, pentru Bazinul Olimpic

Fireşte, termenul contractual a fost depăşit deja, dar primarul Cristian Gentea e optimist şi crede că acestea vor fi gata, totuşi, până la finele anului în curs: „Totul decurge conform așteptărilor: până la sfârșitul anului, lucrările vor fi finalizate. După îndelungi așteptări, începând cu anul 2023, vom avea Bazinul Olimpic la standarde internaționale!”, a transmis primarul. Aşa o fi. Rămân, însă, serioasele rezerve exprimate de omul care cunoaşte cel mai bine situaţia Bazinului Olimpic de la Piteşti, cel care a conceput proiectul arhitectural, Mihail-Naum Teodorescu.

Unul dintre cei mai apreciați arhitecți din România, Mihail-Naum Teodorescu, este cel care a proiectat Bazinul Olimpic din Pitești, o clădire cu o structură aparte, recunoscută la nivel național și internațional. Pentru realizarea Bazinului Olimpic din Pitești, inaugurat în 1984, Mihail-Naum Teodorescu a fost recompensat în 1985 cu Premiul Uniunii Arhitecților din România, iar în 1989 cu o distincție specială la concursul internațional ”IAKS” organizat în R.F.G.

surse foto: ArgesulOnline.ro, Facebook/Primăria Piteşti

Notă – La realizarea acestui articol a contribuit şi jurnalistul Liviu Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

FC Muscelul Câmpulung, conducere tehnică nouă: Marian Rada, director sportiv, Marius Bratu, antrenor

Muscelul Câmpulung are de azi un director sportiv, pe...

Cum să prepari un tiramisu sănătos? Secretul stă în ingredientele bio

Tiramisu este unul dintre cele mai iubite deserturi, apreciat...

Provocările pe care le întâlnești în domeniul pariurilor și cum le poți evita

Pariurile sportive îți oferă o modalitate nouă de a...

Elisabeta Turcu, spectacol de gală, la Casa Sindicatelor din Pitești, la 50 de ani de activitate artistică

Elisabeta Turcu, solistă emblematică a folclorului argeșean, va susține...

Ajutoare de la Guvern pentru 6.500 de persoane afectate de inundații

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va aloca...

52 de pompieri din Argeș, în sprijinul populației afectate de inundații în județul Galați

52 de pompieri de la aproape toate subunitățile ISU...

FC Argeș, victorie cu mari emoții azi, cu Concordia Chiajna: 3-2, după ce în minutul 80 era 3-0

FC Argeș a învins pe Concordia Chiajna cu mari...