Bărbat reținut pentru tâlhărie calificată

Date:

Share post:

În ziua de 12 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Polițiștii au fost sesizați în ziua de 4 martie ac, despre faptul că, un individ necunoscut, parțial mascat, ar fi pătruns într-o sală de jocuri tip slot machine, situată pe bulevardul I.C. Brătianu, din Pitești, unde ar fi amenințat cu moartea o angajată, sustrăgând astfel suma de 45.000 de lei.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice persoana în cauză, ca fiind un tânăr de 19 de ani, din Pitești.

În dimineața zilei de 12 martie a.c. polițștii au pus în aplicare un mandat de parcheziție la locuința tânărului, fiind indetificate și ridicate înscrisuri și obiecte vestimentare utile cauzei.

În urma punerii în aplicare a mandatului de aducere și administrării probatorilului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și al luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Specliale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționare definitivă a cauzei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

De poimâine începe eliberarea noilor cărți de identitate, electronice, în format card bancar

De poimâine va începe eliberarea noului tip de cărți...

Muscelul Câmpulung și-a demis antrenorul: ”Mulțumim, Sorin Colceag”

Clubul FC Muscelul Câmpulung a anunțat azi rezilierea contractului...

Adrian Mutu, încă o experiență eșuată ca antrenor: a fost dat afară (și) de la Petrolul Ploiești

În această după-amiază, potrivit comunicatului postat pe pagina oficială...

Eveniment cultural: Criza internă de la mijlocu` vieții

Ne-a vorbit despre ea, recent, psihoterapeutu` bucureștean Silviu Dragomir....

Cartea zilelor noastre: Jurații americani

Zei ai vinovăției. Fincă ei decid. Guilty or not...

Ape tulburi la FC Argeș: echipa atacă promovarea cu jucători neplătiți din toamna lui 2024

În ciuda calificării în play-off, situația la FC Argeș...