Un bărbat de 43 de ani, care muncea la săpatul unui şanţ ce pare a fi de canalizare pluvială a fost surprins, în această după amiază, de un mal de pământ care s-a surpat, în zona Capitol din cartierul Trivale din Piteşti.
Norocul a făcut ca omul să nu fie acoperit cu totul de malul de pământ, ci doar aproximativ trei sferturi din corp. Au intervenit imediat în ajutorul său echipe de salvatori de la ISU Argeş inclusiv un echipaj SMURD de terapie intensivă.
La ora apariţiei acestor rânduri (16,30), omul fusese deja scos de sub pământ şi i se acordă primul-ajutor în ambulanţă.
Ştire în curs de actualizare.
Actualizare 1– Colegul nostru, aflat la faţa locului, a observat în apropierea locului incidentului (foarte aproape de magazinul Penny din cartier, pe strada Ion Angelescu) o lopată plină de sânge. Colegii de muncă ai muncitorului rănit, însă, au refuzat să dea vreo informaţie despre felul în care s-a produs accidentul. Senzaţia e că se încearcă muşamalizarea faptelor.
Tărăşenia e anchetată inclusiv de un echipaj de Poliţie, care a sosit la faţa locului. A fost sesizat, de asemenea, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş, pentru a se vedea dacă omul muncea cu forme legale şi dacă s-au respectat sau nu normele de protecţie a muncii.
Actualizare 2 – Bărbatul rănit e în stare gravă, în stop cardio-respirator, a transmis ISU Argeş. I se fac manevre de resuscitare de către echipajul medical.
sursa foto: ArgesulOnline.ro/Bogdan Dumitru