Îndată după ce Occidentul şi-a revenit după şocul produs de invadarea Ucrainei de armata rusă, o sumedenie de companii multinaţionale şi concerne din ţările vestice, democratice, au anunţat că părăsesc Federaţia Rusă şi nu mai fac afaceri cu/în statul agresor.
La mai bine de o jumătate de an de la debutul invaziei ruse, însă, realitatea arată cu totul altfel: cele mai multe companii şi concerne occidentale n-au plecat din Rusia şi nici nu şi-au închis afacerile acolo. Banii, nu-i aşa, n-au miros. Nici măcar a moarte nu miros.
La concluzia de mai sus au ajuns colegii de la G4Media, într-un articol publicat azi, din care cităm mai jos.
„Trei sferturi dintre cele mai profitabile multinaționale străine sunt încă în Rusia, potrivit cercetărilor efectuate de grupul activist B4Ukraine, o coaliție de organizații ucrainene și internaționale ale societății civile.
La mai bine de 200 de zile de la invadarea Ucrainei de către forțele Federației Ruse, doar circa 110 companii au ieșit complet de pe piața rusă, în timp ce alte peste 1.100 de companii internaționale continuă să fie prezente în federație, fie continuându-și activitatea la scară mai redusă, fie având operațiunile suspendate temporar.
Criticii susțin că prezența companiilor străine în Rusia nu face altceva decât să susțină financiar eforturile de război ale lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei și să faciliteze comiterea de masacre în țara atacată”.
Între firmele care au pus, clar, banul mai presus decât principiile şi onoarea se numără: Auchan, Metro AG, Globus, LeroyMerlin, Kia, Mitsubishi, Liebherr, UniCredit, Continental, Phillips, PepsiCo, Coca-Cola, Nestle, Mars, Danone, Apple, Samsung, LG Electronics, Bosch, Philip Morris, Japan Tobacco International etc.
La polul opus, cei care au procedat corect şi au părăsit Rusia agresoare: Mc Donalds, Toyota, Mercedes-Benz, BMW, Hyundai, Komatsu, Nissan, Volvo, Carlsberg, British American Tobacco, Imperial Brands etc.
Cât despre grupul Renault, care deţine inclusiv marca Dacia, presa a scris că acesta şi-a vândut operaţiunile din Rusia, însă, e neclar încă dacă Renault a părăsit de tot piaţa rusă.
Mai multe detalii despre duplicitatea multor mari companii occidentale, în articolul din care am citat şi pe care îl puteţi lectura integral aici.
În imaginea de sus, o maşină Logan Stepway produsă la o uzină a grupului Renault din Rusia.
sursa foto: Auto Evolution