Avem o autostradă degeaba până la Curtea de Argeș. Ce facem cu ea?

Date:

Share post:

Lotul de autostradă de la Pitești la Curtea de Argeș, recent inaugurat, e absolut inutil pentru cei care au cea mai mare nevoie de el: transportatorii de mărfuri.

Aceasta pentru că legătura dintre autostradă, de la Curtea de Argeș spre valea Oltului și Sibiu, e un drum național aflat în stare avansată de degradare: DN 73C. Așa-numitul drum al capitalelor, care leagă Câmpulung de Curtea de Argeș și apoi de DN7 Valea Oltului, a fost asfaltat temeinic ultima dată în 1986.

CITIȚI ȘI: (Video) În 2025, autostrada ajunge la Curtea de Argeş. În 2026, la Tigveni. De acolo spre Vâlcea… pentru ce urmează, jale e puţin spus (ianuarie 2024)

Am atras atenția încă de acum un an și jumătate că, după ce autostrada București-Pitești va ajunge la Curtea de Argeș (apoi la Tigveni), legăturile rutiere spre Sibiu sunt admirabile, dar lipsesc aproape cu desăvârșire.

Revenind la autostrada București-Pitești-Curtea de Argeș: mai departe, spre Sibiu, granița cu Ungaria și vestul Europei, există un singur drum de legătură: DN 73C. Un drum îngust, plin de serpentine, cu porțiuni la limita practicabilității, care sub nicio formă nu poate prelua traficul de pe autostradă.

Mai mult, de la Curtea de Argeș spre Vâlcea, drumul are mai multe porțiuni unde există restricții de tonaj de maximum 7,5 tone. Ceea ce înseamnă că pentru marii transportatori de mărfuri – dăm un singur exemplu: TIR-urile care cară mașini Dacia sau Ford spre Vestul Europei – o legătură între această autostradă și Valea Oltului nu există.

Există doar varianta unor ocoluri lungi, care fac inutilă autostrada.

CNAIR doarme

CNAIR ar fi trebuit să se îngrijească de legătura dintre autostrada București-Pitești-Curtea de Argeș și DN7 Valea Oltului. A făcut-o în dorul lelii. Abia în această primăvară a început procedura de licitație a lucrărilor de reabilitare a DN 73C. Și asta doar pe secțiunea Curtea de Argeș-Tigveni. Acolo unde, grație rapidității cu care lucrează austriecii de la Porr Construct, vom avea autostradă prin primăvara sau vara anului viitor.

Pe bucata dintre Tigveni și intersecția cu DN 7 Valea Oltului (pe raza comunei vâlcene Blidari), ”sunt în curs de demarare procedurile de atribuire” a lucrărilor de modernizare. Urmează licitație, poate și o contestație-două, procese interminabile etc.

CITIȚI ȘI: CNAIR modernizează DN 73C între Curtea de Argeș și Tigveni, unde oricum va fi autostradă, nu de la Tigveni spre Vâlcea, unde ”arde” (martie 2025)

Deci sub nicio formă DN 73C – lotul 6 al autostrăzii Pitești-Sibiu, cum îl numește presa din Vâlcea – nu va fi reabilitat și modernizat la timp, astfel încât să poată prelua traficul de pe autostradă.

Așa că, deocamdată, autostrada de la Pitești (București) la Curtea de Argeș e utilă doar localnicilor și turiștilor care vin dinspre sudul țării să viziteze Transfăgărășanul și zona adiacentă. Cei care au cea mai mare nevoie de conexiune rutieră rapidă spre Sibiu și vestul țării mai au de așteptat. Cât? Până se trezesc domnii de la CNAIR sau până când apare vreun Bolojan să facă ordine în această instituție. Instituție pe care regretatul Constantin Stroe ar fi vrut-o desființată. ”Că și așa nu e bună la nimic și n-ai cu cine vorbi aplicat acolo”, vorba sa.

Președinții Consiliilor județene Argeș și Vâlcea, legați de mâini și de picioare

Zilele trecute, exasperat de indolența CNAIR, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu (PSD) făcea apel la Guvern pentru a declasifica DN 73C (care și așa e drum național doar cu numele), a-l transforma în drum județean. Astfel, cele două Consilii județene ar putea investi ele însele în reabilitarea și modernizarea legăturii rutiere dintre Curtea Argeș și Blidari Vâlcea (DN 7).

”Este drum național (DN 73C – n.r.), vorba vine, pentru că… el nu corespunde deloc unor parametri care să îl facă utilizabil de autotrenuri de exemplu. Dacă cei 7 km care sunt pe teritoriul Vâlcii sunt cât de cât în stare bună, pe zona Argeșului este un dezastru. Cred că și presa și noi am solicitat de ani buni, ministerului, ca până când va fi vreodată realizat acel celebru drum expres Tigveni – Râmnicu Vâlcea, pe care l-am cerut acum 10 ani în parlament când eram deputat, măcar acest drum național 73C să fie reabilitat pe segmentul de 24 de km Blidari-Curtea de Argeș. De altfel tot drumul este praf până la Câmpulung și se mai numește drumul vechilor capitale ale Țării Românești. Un drum pe care nu s-a mai intervenit de 40 de ani”, a explicat Constantin Rădulescu, citat de publicația Râmnicu-Vâlcea Week.

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, ar fi subscris la demersul colegului său de la Vâlcea. Însă, din păcate, pe dl Rădulescu nu l-a auzit nimeni. Deși și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ca și cei doi șefi de Consilii județene, e tot pesedist.

surse foto: CNAIR, ArgeșulOnline.ro/Sorin Simion, Cosmin Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Circulația pe DN 7C Transfăgărășan, blocată pe ambele sensuri de copaci căzuți pe carosabil

Circulația autovehiculelor pe DN 7C Transfăgărășan a fost blocată...

Foarfeca lui Ilie Bolojan taie în continuare: personalul Cancelariei prim-ministrului, redus cu 30-40%

Prim-ministrul Ilie Bolojan îi va pune pe funcționarii Cancelariei...

DN 73C, drumul care leagă autostrada A1 București-Curtea de Argeș de Râmnicu-Vâlcea, parțial reasfaltat (galerie foto)

DN 73C, care leagă autostrada A1 București-Pitești-Curtea de Argeș...