În urmă cu puțin timp, în localitatea Buzoiești, un autoturism al cărui şofer a pierdut controlul volanului s-a înfipt într-un stâlp; cele două persoane aflate în mașină au rămas încarcerate.

La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj al Ambulanţei.

În maşină se aflau două persoane, soț şi soție.

Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, care conducea autoturismul, a fost extras de către echipajul de pompieri și predat echipajului SMURD, care la o primă investigație a conchis că prezenta suspiciune de fractură la membrul inferior drept și dureri la nivelul pieptului.

Pentru extragerea femeii s-au utilizat echipamentele de descarcerare din dotarea autospecialei. Pacienta a fost preluată de către ambulanţă, aceasta prezentând multiple leziuni.

Ambii soţi sunt conștienți și sunt transportați în aceste momente la spital.

sursa info foto: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here