Au fost semnate contractele pentru 57 km din drumul expres Piteşti-Craiova

1
377

Azi, la Bucureşti, au fost semnate contractele de proiectare şi execuţie pentru o porţiune de 57 de km din ceea ce urmează să fie drumul expres Piteşti-Craiova.

„Lungimea totală a drumului expres este de 120 km, din care cele trei contracte semnate astăzi însumeaza o lungime de 57,55 km. Valoarea totală a celor trei contracte este de 1.811.821.471,79 lei fără TVA, aproximativ 385.000.000 euro fără TVA”, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR.

Practic, atunci când vor fi gata, cele trei tronsoane vor lega Craiova de Slatina. De la Slatina la Piteşti mai avem de aşteptat.

Pentru primii 17,7 km de drum expres de la Craiova înspre Slatina, constructor este firma italiană Tirrena Scavi, iar pentru restul de aproximativ 40 km, asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (toate, firme româneşti).

Proiectarea ar urma să dureze un an, iar construcţia efectivă, doi ani. Asta înseamnă că, dacă se vor respecta contractele semnate azi, la finele lui 2021 lucrările vor fi gata.

Viteza de deplasare pe acest drum expres ar urma să fie de 120 km la oră. Garanţia de bună execuţie va fi de şapte ani.

În teorie, lucrurile arată bine. În practică…

„Tronsonul 1 va traversa localitățile Ghercesti, Pieleşti și Robăneşti, cu plecare din Craiova, va avea o lungime de 17,7 km, va avea două pasaje și șapte poduri, va costa 76 milioane de euro fără TVA și va fi executat de firma Tirrena Scavi SpA, din Italia.

Al doilea tronson va tranzita localitățile Balş, Barza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina şi Valea Mare, va avea o lungime de 40 km, va avea 10 poduri inclusiv peste râul Olt și 5 pasaje, va costa 217 milioane euro fără TVA și va fi executat de asocierea SA&PE Construct SRL-Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL- Consitrans SRL, din România.

Deși procedurile au demarat imediat după instalarea guvernului câștigător al alegerilor parlamentare, procedurile de licitatie și contestațiile la instanța au durat doi ani. Pentru celelalte două loturi, de la Slatina la Pitești, licitația urmează a fi reluată luna aceasta, după ce instanța a respins procedura.

Aceeași speța, aceeași lege, două instanţe au dat soluții diferite. Așa e în România… Să ne bucurăm, totuși, pentru că azi a fost un moment istoric: primul pas concret pentru dezvoltarea unei regiuni a României a fost făcut”, a notat pe pagina sa de Facebook dna Lia Olguţa Vasilescu, fostă primăriţă a Craiovei.

sursa foto: peundemerg.ro

 

 

1 COMENTARIU

  1. Vreau să lucrez mecanic utilaje escavator,finisse,compacter.

    Noi cu ce v-am putea ajuta? Doriţi să luaţi legătura cu firma care va executa lucrările? Reveniţi cu un mesaj şi vom încerca să vă ajutăm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here