Attila Bertici, primul român care a ajuns, cu o Dacia Duster, iarna, la polul frigului din Siberia, o nouă expediţie îndrăzneaţă: Satu-Mare-Dakar (galerie foto)

Date:

Share post:

Attila Bertici, un român de naţionalitate maghiară din Satu-Mare, care a ajuns, în ianuarie 2020, în premieră, însoţit doar de soţia sa, Kinga, la polul planetar al frigului, localitatea Oymyakon (Oimiakon) din Siberia, e în plină perioadă de pregătire pentru o nouă expediţie temerară: o călătorie de la Satu-Mare la Dakar, capitala Senegalului.

Dacă precedenta expediţie, cea de acum doi ani, din Siberia, a fost făcută la bordul unei Dacia Duster de serie, cu motorizare 1,5 dCI, de data aceasta Attila Bertici a ales un alt model de Dacia, un Dokker Stepway, cu aceeaşi motorizare diesel, fabricat în 2015.

Asta – într-o paranteză fie spus – vine doar să confirme ceea ce posesorii de Dacia ştiu deja, anume că acel motor a fost unul dintre cele mai fiabile montate pe maşinile produse la uzina de la Mioveni.

Deocamdată, Attila Bertici, care va pleca în expediţia africană însoţit de fratele său, Nicu, se pregăteşte pentru călătorie: se montează fel de fel de accesorii utile pe maşină (GPS performant, geamuri fumurii, scuturi zdravene pentru protecţia motorului şi a cutiei de viteze, pneuri care să facă faţă temperaturilor din deşertul Sahara etc).

În total, noua aventură a lui Attila Bertici şi a fratelui său Nicu va dura aproximativ o lună de zile, răstimp în care vor parcurge circa 15.000 km, de-a lungul a 10 ţări.

De menţionat faptul că, la destinaţie, în Senegal, fraţii Bertici vor face o donaţie de rechizite şcolare pentru o şcoală din acea ţară (foto, în galerie, mai jos). Un gest pe care nu putem decât să-l aplaudăm.

Traseul exact al expediţiei e încă în curs de stabilire. El va cuprinde, oricum, o trecere cu feribotul a Mediteranei şi, probabil, traversarea unor ţări ca Maroc/Algeria, Mauritania şi Senegal.

Startul expediţiei e prevăzut pentru data de 1 septembrie.

Aceia dintre dumneavoastră care doresc să (re)citească articolele noastre despre expediţia lui Attila Bertici cu Dacia Duster la polul planetar al frigului, în Siberia, din iarna lui 2020, o pot face aici.

În galeria foto de mai jos puteţi vedea imagini cu Dacia Dokker Stepway 1,5 dCI care-i va duce pe cei doi temerari până la Dakar, dar şi câteva instantanee din expediţia din iarna lui 2020 în Siberia.

surse foto: Attila Bertici, Facebook/NeoExpeditionRomania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Tânăr șofer din Ștefănești, la volan sub influența drogurilor

Polițiștii din Poiana Lacului au oprit, recent, în trafic,...

Teatrul Alexandru Davila Pitești, trei premiere în luna aceasta

Teatrul Alexandru Davila Pitești anunță că, în repertoriul pe...

Acestea sunt cele mai populare destinații romantice din Grecia – tu pe care o alegi în 2025?

Grecia continuă să fie una dintre cele mai vizitate...

Muzica zilelor noastre: Ianuarie se duse și el…

  Așa că iată bilanțu-i obișnuit. Succint și la...