Nu auzi foarte des de Superbet atunci când se vorbește despre pariurile online, dar asta nu înseamnă că această agenție nu e de luat în considerare dacă vrei să testezi și serviciile unui alt operator.

Superbet este cunoscută, în primul rând, prin prisma rețelei extinse de agenții terestre (peste 600 de agenții). Când mergi pe stradă în orașele mari, vezi din loc în loc câte o sucursală.

Acest lucru este de reținut, chiar dacă vrei să joci online pe platforma lansată în martie 2016.

Avantaj la alimentarea contului

Înainte de toate, trebuie spus că interfața este diferite de cea a platformelor operatorilor de top, care sunt specializați pe online. Diferențele îi pot descuraja pe mulți, însă privește și din următorul unghi: dacă încerci ceva nou, poate schimbi și norocul.

Formularul de înscriere are aceleași câmpuri de completat. O dată ce ai depășit prima etapă, vine momentul în care trebuie să alimentezi contul.

Există variantele clasice, prin card de credit/debit, Skrill, Paysafecard sau prin transfer bancar, dar și cea prin ghișeele CashPoint din agențiile terestre: te duci cu banii cash și cu o carte de identitate, spui numele de utilizator și banii ajung instant în cont.

Marele avantaj al celei din urmă metode este că, atunci când vrei să retragi bani, intri în posesia lor chiar în următoarea zi.

Clienții noi beneficiază și de un pachet de bun venit. Acesta se schimbă periodic, așa că cel mai bine este să intri tu pe site ca să vezi care e oferta la zi.

Sunt și oferte pentru clienții deja existenți, dar trebuie să fii atent, pentru că ele sunt diferite pentru online și offline. De exemplu, bonusul de până la 55% la pariurile multiple este disponibil doar offline, nu și online.

Pariuri pe competiții exotice

O diferență față de alte agenții de pariuri online este că, la plasarea pariului, suma completată de tine va reprezenta miza finală, indiferent de tipul de pariu plasat.

În mod „normal”, miza finală este egală cu suma completată înmulțită cu numărul de combinații.

În ceea ce privește cotele, Superbet se află la un nivel decent. Și oferta sportivă este ok, acest operator oferind posibilitatea unor pariuri pe competiții „exotice”, precum Rwanda – Cupa Păcii, Feroe – Liga I sau Ucraina – regiunea Ternopil.

Meciurile din competiții de prim plan se bucură de multe opțiuni de pariere. De exemplu, partida Germania U21 vs Danemarca U21, de la Euro 2019, avea 552 de variante de pariu! Sunt și câteva linii de handicap asiatic.

Un plus la capitolul ofertă sportivă e reprezentat pariurile live pe campionatele naționale românești de volei, handbal sau baschet.

De asemenea, oferă pariuri online pe cele mai populare loterii din lume: Grecia Kino, Win For Live, loteriile naționale din Spania, Italia, Singapore, Grecia, Ungaria, loterii americane, Euro Millions și multe altele.

Nu vorbim despre un operator din Top 5 în ceea ce privește pariurile online, deci sunt și câteva minusuri. Platforma nu este foarte stabilă, cotele live sunt blocate destul de mult timp ș.a.

Pe forumul comunității pariorilor online din România găsești multe discuții despre Superbet, în care jucătorii prezintă și bunele, și relele.

Cu siguranță că reprezentanții operatorului monitorizează toate observațiile, pentru a îmbunătăți experiența de pariere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here