Peste 60% dintre români nu îşi permit o săptămână de vacanţă pe an, informează Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, citând date Eurostat.
De asemenea, se remarcă şi o schimbare de comportament, în locul unui sejur clasic de şapte zile, mulţi români aleg vacanţe de 4-5 zile, city-break-uri sau sejururi scurte, inclusiv în perioadele de extra-sezon, transmite Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), citată de RFI România.
Datele Eurostat confirmă faptul că piaţa turistică din România devine extrem de polarizată. Pe de o parte, există un segment de turişti cu venituri medii şi ridicate, care continuă să călătorească şi să îşi planifice vacanţele, iar pe de altă parte, o masă largă de români a intrat într-o zonă de „supravieţuire” a bugetului de vacanţă, potrivit ANAT.
Practic, peste 60% din populaţie este complet exclusă din piaţa turistică, din cauza diminuării puterii de cumpărare, un fenomen care se reflectă inclusiv prin scăderea volumelor în turismul de masă, se menţionează în comunicatul ANAT, notează News.ro.
„Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism consideră că datele publicate de Eurostat, potrivit cărora 61,4% dintre români nu îşi permit o săptămână de vacanţă pe an, trebuie privite nu doar ca o statistică, ci ca un semnal de alarmă major pentru economie şi societate. Turismul nu este un lux, ci o componentă esenţială a calităţii vieţii, a sănătăţii populaţiei şi a productivităţii economice. Procentul de 61,4% reflectă o polarizare economică accentuată şi arată că o parte importantă a populaţiei este exclusă de la accesul la servicii turistice din cauza erodării puterii de cumpărare”, se menționează într-un comuncat al ANAT.
CITIȚI ȘI: Scădere abruptă a numărului de turiști români care au vizitat județul Argeș, în prima jumătate a lui 2026 (analiză Vola Turism, august 2026)
În acest context, programe cum e, spre exemplu, ”Litoralul pentru toți”, despre care am scris chiar azi (aici) pot veni în ajutorul celor cu venituri reduse.
La nivelul județului Argeș, scăderea numărului de turiști români e evidentă. În ciuda faptului că Argeșul are o mulțime de atracții turistice unice, cum ar fi Transfăgărășanul, barajul Vidraru, cetatea Poenari (foto), culoarul Rucăr-Bran etc. Din fericire, numărul străinilor care au ales să ne viziteze a fost într-o creștere ușoară, ceea ce mai compensează, întrucâtva, declinul general.
sursa foto: arhivă ArgeșulOnline.ro

