ARO Muscelul Câmpulung a cedat, scor 2-4, în jocul amical disputat azi, în compania colegei de eșalon 3 Kids Tâmpa Brașov.
Meciul s-a disputat pe terenul sintetic Sola Grația de la Dragoslavele, ”casa” echipei muscelene. Oaspeții au avut 3-0, ARO Muscelul a revenit la 2-3, dar brașovenii au mai marcat un gol pe final.
De menționat că suprafața de joc fusese curățată, cu o zi înainte, chiar de jucătorii musceleni, care au lăsat toți mingile și au pus mâinile pe lopeți.
11-le de start al lui ARO Muscelul: Păun – Grecu, Frujină, Mihăescu, Stoica – Bunel – Mormolea, Pia, Sorescu, Dumitrescu – Grancea. Au mai jucat: Robu, Ciuciulete, Nitu, Cacior, Jenaru, Serban, Dumitru, Pleșa, Jarcă, Căprescu si Antone.
Sâmbătă de la ora 11, ARO Muscelul va juca ultimul amical al iernii. Adversar, o altă colegă de eșalon, Olimpic Zărnești.
sursa foto: ARO Muscelul Câmpulung