ArgeşulOnline.ro, articolul 10.000. Nu ne mai căutaţi, „prieteni”, mergem oricum înainte

Date:

Share post:

Acum aproximativ trei ani şi jumătate, aproape patru, când am pornit acest site de presă, ArgeşulOnline.ro, împreună cu doi mai tineri colegi în ale gazetăriei, l-am pornit mai mult la îndemnul lor. Personal, la etatea mea – aveam deja 50 de ani de viaţă, dintre care aproape 30 de presă – nu mă mai atrăgeau aventuri de felul ăsta.

În viaţa mea de ziarist, am pus temeliile a trei ziare, ştiu ce muncă sisifică presupune un astfel de demers şi nu-mi mai lipsea o a patra astfel de aventură. Cât despre premii şi distincţii… am destule cât să dau şi altora din ele, nici astea nu mai reprezentau o miză.

Dar am achiesat la ideile entuziaste ale celor doi colegi, mai mult luat pe sus de entuziasmul lor, şi am demarat ceea ce e azi acest site de presă, ArgeşulOnline.ro.

În afară de cei doi mai tineri gazetari cu care am început munca la site-ul nostru de azi (Ioana Radu şi Bogdan Dumitru), am mai fost încurajat şi de alţi prieteni să pornesc/pornim pe cont propriu.

Cel mai greu cuvânt dintre toţi aceştia l-a avut cărturarul Adrian Simeanu. El ne-a fost alături din ziua I, ne e alături şi azi şi aş paria că ne va fi până la capăt de drum. Al lui sau al nostru, care-o fi să fie primul.

În afară de cei numiţi aici, o mulţime de alţi prieteni ne-au încurajat să pornim la drum cu un site de presă pe cont propriu. „Faceţi, că vă ajut”, „Ai nevoie de ceva, vii la mine şi rezolvăm”, „Dacă aveţi nevoie de ajutor, nicio problemă” şi altele asemenea.

Vă sună cunoscut? Multora dintre dumneavoastră, probabil că da.

Mai are rost să spun că dintre toate aceste oferte de a ne sprijini, de a ne ajuta cu ceva, concret, la bunul mers al site-ului nostru, niciuna nu s-a materializat? Probabil că nu. Fiecare dintre dumneavoastră, cititorii, a trecut prin astfel de experienţe în viaţă şi ştiţi foarte bine cum e.

Aşa că, azi, la aproape 4 ani de existenţă şi 10.000 de articole publicate, ne regăsim în paginile acestui site tot noi, aceia care am plecat la drum. „Prietenii” au rămas, aproape toţi, la stadiu declarativ; niciunul nu ne-a ajutat cu absolut nimic să progresăm, să depăşim momentele mai grele sau să dăm înainte.

Ne-am ajutat noi înşine şi nimeni altcineva.

N-am făcut niciun compromis în aceşti patru ani, pentru că noi credem că nu există grad de comparaţie pentru cinste. Cinstea nu e adjectiv, să aibă grade de comparaţie, să fie mai aşa sau mai altfel. Este sau nu este, simplu. O ai sau n-o ai.

Nu am cerut şi nu am primit niciodată, în aceşti patru ani, niciun ban de la vreo Primărie, de la vreun Consiliu Local sau Judeţean. Nici de la vreo autoritate de stat.

Am refuzat să ne atingem de banul public. La fel cum am refuzat să ne atingem de vreun ban de la partidele politice de la noi (care, se ştie, dau „contracte” de „publicitate” întregii prese, că doar nu dau din buzunarele proprii, ci tot din banul public).

Din toată presa din judeţul Argeş, suntem singurii pe care nu ne-a cumpărat Puterea locală cu „contracte” de „publicitate” la Apă Canal, la Salpitflor, la Consiliul Judeţean, la Centrul Cultural, la Primăria Piteşti sau la altele.

Dacă mai e cineva, din tot ce înseamnă presă locală din Argeş, care să poată susţine asta, să spună şi ne cerem scuze. Dar, din câte ştim noi, nu mai e nimeni care să nu se fi vândut. Pe bani mai mulţi sau mai puţini, dar de vândut, s-au vândut toţi.

O fi sunând dur, crud, dar aşa stau lucrurile. Să-mi spună cineva că greşesc, să argumenteze şi-mi voi cere scuze public.

Un singur partid (USR Argeş) ne-a oferit o reclamă de 1.200 de lei, în campania electorală de acum doi ani, dar nu pentru că am fi cerut noi, ci pentru că ne-a adus reclama un agent publicitar căruia i-am oferit 50% comision.

Apropo de asta, am fi fericiţi să putem returna domnilor de la USR Argeş aceşti bani. Poate ne înţelegem şi o facem şi pe asta.

Şi banii lor put, ca şi ai PSD-ului sau ai PNL-ului, pentru că sunt tot bani publici, care ar trebui cheltuiţi altfel şi tot după criterii dubioase sunt împărţiţi.

Revenind la mulţii noştri prieteni, care ne-au promis fel de fel de forme de sprijin, ajutor etc, pentru bunul mers al site-ului, dar care n-a făcut niciunul, concret, nimic în acest sens, avem pentru toţi aceştia următorul mesaj:

Nu ne mai căutaţi. Nu ne mai cereţi să scriem despre aia sau despre ailaltă, pentru că nimeni din presa locală nu are curaj să scrie, că-şi pierde „publicitatea” pe colo sau pe dincolo. Pur şi simplu, lăsaţi-ne în pace.

Nu mai facem servicii de felul ăsta nimănui. Absolut nimănui. Nu ne mai permitem să pierdem (aşa cum s-a întâmplat până acum) zile la rând muncind gratis ca să satisfacem mofturile lui X, să dăm satisfacţie lui Y, să reacţionăm la umorile lui Ionescu, care-l ştie pe Georgescu etc etc.

Am făcut o mulţime de astfel de servicii, din simpatie, gratis, pe timpul, pe munca, în ultimă instanţă, pe banii noştri, şi am ajuns să fim luaţi de proşti. S-a terminat.

Cine mai are rugăminţi de felul ăsta, să încerce la bisăptămânalul Argeşul Liber, la săptămânalul Ancheta, la ziarul Curierul, la Argeş TV, la Antena 1,2,3 etc Piteşti şi/sau la oricarele dintre multele site-uri de presă din Argeş, toate, bineînţeles, independente şi populate cu jurnalişti valoroşi, cinstiţi toţi ca unul şi duhnind a deontologie.

La noi s-a încheiat cu facerile de bine.

Pe majoritatea cititorilor noştri (să tot fie o medie de 4.500-5.000 de urmăritori pe zi), pe de altă parte, îi asigurăm că, dacă nu ne-a putut cumpăra nimeni preţ de patru ani, nici de acum încolo nu ne va cumpăra şi îi asigurăm că vom pune în centrul a tot ceea ce vom face aici interesul public.

Resursele noastre materiale, obţinute din altceva decât din acest site, ne permit să-l ţinem în funcţiune fără să fim obligaţi să ne îndoim şira spinării pentru un contract de „publicitate” cu Salubritate, cu Consiliul Judeţean sau cu Apă Canal.

Pur şi simplu, mergem înainte fără să depidem de nimeni, decât de vrerea noastră. Nu are nimeni ce să ne facă.

Ne poate, e drept, oricine acţiona în Justiţie, cum au făcut-o, recent, primarul Cristian Gentea şi aghiotantul său Lucreţiu Tudor, ajutaţi de ordonanţele Dumitru Tudosoiu şi Cristina Munteanu. Avem, însă, deplină încredere că Justiţia ne va da câştig de cauză, pentru că noi nu minţim şi nu furăm şi deci nu se poate altfel.

Obiectivi 100%, cum ne îndemna un cititor să fim, nu ştim dacă o să putem fi; omul e, prin definiţie, o fiinţă subiectivă. Putem însă să-i asigurăm pe toţi cititorii noştri, actuali sau viitori, că vom fi cinstiţi, că nu vom minţi niciodată cu bună ştiinţă şi că vom căuta mereu să corectăm ceea ce, eventual, am greşit.

Pe scurt, vă asigurăm pe toţi de buna noastră credinţă.

Celor care ne-aţi fost alături în toţi aceşti aproape patru ani, vă mulţumim şi sperăm să nu vă dezamăgim încrederea.

Vizite11

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Creşte numărul cazurilor de infectare cu Covid. Masca ar putea reveni în actualitate

Numărul de cazuri de infectare cu Covid a crescut,...

Poliţia Argeş i-a amendat pe ciobanii care nu şi-au microcipat câinii de la stână

În cadrul unei acţiuni poliţieneşti dessfăşurate ieri şi alaltăieri,...

Dezinformarea prin presă, combătută cu ajutorul inteligenţei artificiale

"Un consorțiu condus de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași,...

Alege setul potrivit de anvelope 195 55 R16 în funcţie de sezon

Anvelopa marcată cu dimensiunile 195 55 R16  este una...