După cum probabil majoritatea microbiştilor ştie, nu mai puţin de şase footbalişti din lotul echipei Dinamo Bucureşti au fost depistaţi azi infectaţi cu coronavirus.

Printre ei, ambii argeşeni: fundaşul central Mihai Popescu şi mijlocaşul Alexandru Răuţă.

Potrivit informaţiilor, oficiale deja, şi Mihai Popescu, şi Alexandru Răuţă au fost internaţi azi la prânz la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, la fel ca şi colegul lor, tânărul portar Ştefan Fara (19 ani).

Ceilalţi trei dinamovişti infectaţi (croatul Mrzljak, Grigore şi Lazăr) s-au izolat acasă. Ceilalţi jucători sunt şi ei în izolare.

O veste îmbucurătoare: starea de sănătate a lui Alexandru Răuţă, evaluată iniţial ca fiind gravă, s-a ameliorat considerabil. Mihai Popescu nu prezintă, în continuare, niciun simptom.

sursa foto: FC Dinamo Bucureşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here