Apel pentru ajutorarea unei profesoare octogenare, singure, care locuia în mizerie cruntă

Date:

Share post:

Pe un grup piteștean de Facebook a fost lansat ieri un apel pentru ajutorarea profesoarei pensionare Viorica Angela B., care locuiește singură. Și care trăia, pînă recent, într-o mizerie greu de descris.

”În urma sesizării primite de la administratorul unei asociații de proprietari din cartierul Prundu, cu privire la faptul că într-o garsonieră din cadrul asociației există un miros greu de suportat și foarte multă mizerie, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Mediu, Poliția Locală Pitești s-au deplasat la locația menționată, constatând că cele reclamate se confirmă și că este necesară o intervenție de urgență pentru îndepărtarea focarului de infecție.

La fața locului a fost identificată o persoană în vârstă de 83 de ani, fost profesor (profesoară – n.r.) de limba română, cu multiple premii și cărți scrise, care acum trăiește singură, în condiții de nedescris.

CITIȚI ȘI: Cîţiva tineri inimoşi din Cocu construiesc o odaie unui bătrân singur, care doarme într-o remorcă (2020)

În dimineața zilei de 24.03.2025, polițiștii locali cu atribuții în protecția mediului, împreună cu lucrători ai S.C. Salubritate 2000 S.A., au demarat o amplă acțiune de strângere și ridicare a deșeurilor. În doar câteva ore, lucrătorii serviciului de salubritate au reușit să curețe locuința, colectând și transportând zeci de saci de haine și gunoaie”, a informat Primăria Pitești.

Piteșteni cu suflet mare au reacționat față de drama fostei profesoare

Pe grupul de Facebook ”Pitești, orașul meu”, dl Dragoș Octavian Preda a fost printre primii care au reacționat, sensibilizat de drama pe care o trăiește fosta profesoară.

”După igienizare are nevoie de ajutorul nostru. Puteți dona orice… îmbrăcăminte, mobilier, frigider, obiecte sanitare pentru refacerea băii, covoare, perdele”, a postat dl Preda. Cine dorește să ajute cu ceva poate lua legătura cu dumnealui, prin mesaj privat, aici.

De menționat că zeci de piteșteni au reacționat prompt la apelul de ajutorare lansat de dl Preda. Și e de așteptat, deci, ca situația în care-și duce traiul profesoara octogenară să se îmbunătățească.

sursa foto: Primăria Pitești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Luni și marți, noi restricții de circulație pe DN 7 Valea Oltului, între Boița și Lazaret

Restricțiile pe DN 7 Valea Oltului sunt necesare pentru...

Azi, 20 de ani de la semnarea tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană

Acum 20 de ani, la abația Neumunster din Luxemburg,...

Cum îți poți construi un plan de studiu pentru a învăța poker

Studiul este o metodă eficientă pentru a progresa la...