Anul viitor, autostrada Piteşti-Sibiu trebuia să fie gata. Până acum, s-au bătut doar câţiva ţăruşi

0
122

În anul 2015, al patrulea Guvern PSD-PNL, condus de Victor Ponta, definitiva un document numit pompos „Masterplan general de transporturi al României”, întins pe 15 ani, până în 2030.

Potrivit acestui masterplan, lucrările la cea mai aşteptată autostradă a ţării, cea dintre Piteşti şi Sibiu, trebuia să demareze în anul 2016 şi să se finalizeze în anul 2020.

Potrivit masterplanului Guvernului Ponta, anul viitor autostrada Piteşti-Sibiu ar fi trebuit să fie deschisă traficului

Cabinetul Ponta a fost apoi măturat de la Putere de valul de furie declanşat de tragedia de la clubul Colectiv, iar la Palatul Victoria a venit Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş.

În materie de infrastructură rutieră, cel mai mare merit al acestui Guvern a fost că a închis pentru reparaţii – şi a reparat – porţiunea de autostradă dintre Cunţa şi Sălişte (judeţul Alba), parte a tronsonului Orăştie-Sibiu, inaugurat pompieristic de Victor Ponta, deşi specialiştii avertizaseră că acolo sunt mari probleme de execuţie.

De altfel, azi s-a mai anunţat că o altă bucăţică din autostrada respectivă are nevoie de reparaţii.

Cât priveşte autostrada Piteşti-Sibiu, ministrul Dan Costescu a demarat ceva documentaţie, succesorul său, fostul angajat de la Dacia, Sorin Buşe, a semnat şi el câteva hârtii şi cam atât.

După ce coaliţia PSD-ALDE-UDMR a preluat Puterea, în ianuarie 2017 şi şi-a instalat primul Guvern la Palatul Victoria, lucrurile aproape că s-au oprit de tot.

Nici vorbă ca lucrările la autostrada Piteşti-Sibiu să fi început.

A fost desemnat constructorul (austriecii de la Porr Gmbh) pe cea mai uşor de făcut porţiune, cea dintre Sibiu şi Boiţa, lungă de numai 14 km.

Contractul a fost semnat abia în aprilie anul acesta şi prevede ca termen de proiectare luna mai 2020, după care trei ani execuţia efectivă. Ceea ce înseamnă că lotul va fi gata, în cel mai bun caz, în mai 2023.

Deocamdată, cei de la Porr Gmbh Austria şi subsidiara sa din România lucrează la proiectare, fac măsurători în teren la sud de Sibiu (foto sus), iar exproprierile – fără de care lucrările nu vor putea începe – sunt abia la început.

Deocamdată, pe şantier, în apropiere de satul Şelimbăr, sunt vreo 3-4 excavatoare şi buldozere. Atât. Ştirile care au curs de peste tot, azi, că a început construcţia autostrăzii, sunt mai mult butaforie electorală.

Amânări multe şi dese

Pentru lotul dintre Curtea de Argeş şi Piteşti, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, în vară, că va desemna cîştigătorul licitaţiei în data de 15 septembrie.

Ulterior, s-a stabilit o nouă dată, 15 octombrie. Mai e un pic până atunci, dar, la cum merg lucrurile, e foarte posibil să avem o nouă amânare.

Pentru secţiunea de autostradă Tigveni-Curtea de Argeş abia au fost depuse ofertele de la companiile doritoare să execute lucrarea. Deci vor mai trece cel puţin 2-3 ani până la demararea efectivă a lucrărilor, asta în cel mai bun caz.

Aproape nimic

Pentru celelalte două secţiuni (Boiţa-Cornetu şi Cornetu-Tigveni), nici măcar nu au fost lansate procedura de atribuire. Acolo, lucrurile încă sunt la stadiul de noi forări geologice.

În concluzie, respectarea celor asumate în Masterplanul General de Transport al României nici nu intră în discuţie.

Cel mai optimist scenariu indică faptul că, mai devreme de anul 2027 nu există nicio şansă de a fi finalizată autostrada Piteşti-Sibiu.

Ultimii 7-8 ani în care nu s-a făcut aproape nimic în acest sens nu mai pot fi recuperaţi.

sursa foto: Guvernul României, Asociaţia Pro Infrastructură

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here