Antrenorului Emil Săndoi i s-au părut cam acri strugurii Cupei României

Date:

Share post:

 

Antrenorul echipei de fotbal FC Argeş, dl Emil Săndoi, a prefaţat azi, în cadrul unei conferinţe de presă, meciul din etapa următoare, a 7-a, a ligii a 2-a, care va opune alb-violeţilor o formaţie ce nu mai are nevoie de prezentare: Universitatea Cluj-Napoca.

Cu acest prilej, dl Săndoi a vorbit şi despre eşecullamentabil din Cupa României, 0-2 în faţa echipei de liga a 4-a CSM Slatina.

Nu era un obiectiv prioritar Cupa României

„Referitor la meciul din Cupa României, ne pare rău că nu am mers mai departe, dar asta nu era un obiectiv prioritar pentru noi. Nu ştiu dacă are FC Argeş forţa în momentul de faţă să câştige o Cupă a României sau să joace o finală, având în vedere şi problemele de lot pe care le avem. Să ţinem cont că am venit şi după un meci la Timişoara, cu o deplasare destul de lungă la care am stat două zile prin autocar cu o zi înainte şi imediat după joc.

Întâlnim una dintre cele mai bune echipe

Suntem conştienţi cu toţi că întâlnim una dintre cele mai bune echipe din acest sezon al ligii a II-a, care are în compenenţă jucători internaţionali (poate foşti internaţionali – n.n.), cunoscuţi şi cu experienţă deosebită.

Sigur, va fi una dintre echipele care la finalul campionatului se va clasa pe locurile fruntaşe. Asta nu înseamnă că noi nu putem să fim un adversar pe măsura pentru orice echipă din Liga 2.

Universitatea Cluj-Napoca, adversarul de luni al Argeşului
Universitatea Cluj-Napoca, adversarul de luni al Argeşului

Până în momentul de faţă suntem una dintre puţinele echipe neînvinse în cele şase etape şi putem spune că nu am  avut un program foarte uşor.

La ora jocului vom fi pregătiţi din toate punctele de vedere. Avem şi probleme de lot, să vedem. Stan a fost accidentat a intrat foarte puţin, Năstăsie care ne-a lipsit. Sunt doi jucători care într-un timp scurt trebuie să reintre în ritmul de joc. Este îmbucurător că se antrenează cot la cot cu jucătorii şi fac toate eforturile să revină la forma de dinaintea accidentărilor.

O sa fie un meci echilibrat, am are încredere în băieţii noştri şi vrem să facem o figură frumoasă  în acest sezon de Liga 2.

Trebuie să ne păstrăm şi realismul, dar în afară de asta ne trebuie atitudine la fiecare meci, să ne dorim victoria, să respectăm sarcinile de joc, să fim dispuşi la efort, să avem agresivitate şi determinare (adică ambiţie, pe româneşte – n.n.). Dacă vom avea aceste lucruri cred că vom face o partidă bună cu Clujul şi la final îmi doresc ca noi să câştigăm”.

Jocul FC Argeş-Universitatea Cluj-Napoca va avea loc luni, de la ora 18, pe arena „Nicolae Dobrin” din Trivale.

surse foto: Obiectiv Cluj, Gazeta de Sud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Fotbal, Liga 3: ARO Muscelul Câmpulung a câștigat în deplasare derby-ul județean cu Unirea Bascov

ARO Muscelul Câmpulung a învins ieri, scor 2-0, la...

FC Argeș va juca semifinala de Cupa României, cu U Cluj-Napoca, la Mioveni, în data de 21 aprilie

FC Argeș va juca semifinala de Cupa României acasă,...

Zece situații în care președintele Nicușor Dan și-a dat cu stângul în dreptul

La aproape un an de la preluarea mandatului de...

Președintele Nicușor Dan, pe urmele lui Klaus Iohannis: a numit ca șefi ai parchetelor figuri cel puțin dubioase

Președintele Nicușor Dan calcă apăsat pe urmele predecesorului său,...

Postul TV Realitatea Plus a obținut în Justiție suspendarea deciziei CNA de încetare a emisiei

Postul TV Realitatea Plus a obținut în Justiție suspendarea...

Mircea Lucescu a murit în această seară, la Spitalul Universitar din București

Mircea Lucescu, fost mare fotbalist și antrenor, a murit...