Antrenorul Marius Stoica, demis de la CS Mioveni. Se încălzeşte Claudiu Niculescu

0
998

Antrenorul echipei de fotbal CS Mioveni, Marius Stoica, a fost azi demis de pe banca tehnică a echipei argeşene.

Decizia conducerii celor din Mioveni e, la prima vedere, una surprinzătoare, pentru că, de când dl Stoica a preluat echipa, aceata a jucat constant bine (cu rare sincope) şi a ajuns în postura în care este (în fine, era) favorită certă la promovare.

Mai mult ca sigur, nu există nicio legătură între egalul din ultima etapă, 1-1 la Piteşti, cu FC Argeş, ci cu probleme mai vechi între conducerea lui CS Mioveni şi antrenorul Stoica.

Nişte bănuieli avem, dar, deocamdată, până nu le verificăm, nu le putem face publice.

Cert e doar că, prin plecarea antrenorului Mihai Stoica, conducerea celor de la CS Mioveni dă clar de înţeles că nu prea o interesează promovarea. Altminteri, l-ar fi păstrat pe dl Stoica pe banca tehnică, pentru că dumnealui a dus echipa de la jumătatea clasamentului până pe loc de promovare.

Din câte am aflat, favorit să preia banca tehnică a Mioveniului e fostul golgeter dinamovist Claudiu Niculescu, care a mai pregătit echipa galben-verde (cu rezultate relativ modeste), în urmă cu câteva sezoane.

După ultima etapă de campionat, CS Mioveni ocupă locul 2, cu 38 de puncte, cu şapte mai puţine decât UT Arad şi cu unul mai mult decât echipa de pe locul 3, Rapid Bucureşti.

Nota redacţiei – Clubul din Mioveni nu a confirmat oficial (încă) demiterea antrenorului Marius Stoica, dar nici nu a infirmat asta. Surse din interiorul clubului, însă, ne-au informat că dl Stoica nu va mai continua pe banca galben-verzilor şi că va rămâne în cadrul clubului, dar că nu va fi secund al lui Claudiu Niculescu. Probabil, se va ocupa de una din echipele de juniori sau va primi un post administrativ.

sursa foto: Facebook/Marius Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here