Angajați din Primăria Pitești, audiați ca martori în dosarul lui Tudor Pendiuc

Date:

Share post:

Aşa cum se ştie, în afară de dosarul „Publitrans”, unde se judecă apelul la Curtea de Apel București, asta după ce în primă instanță fostul edil piteștean, Tudor Pendiuc, a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare, fostul primar mai este judecat într-un alt dosar, de această dată la Piteşti, alături de fostul şef al ADP Piteşti, Florin Branişte, pentru că au asfaltat un drum către vila fostei secretare Carmen Lis, ei fiind acuzați de delicte silvice.

La ultimul termen de judecată, instanța a dispus audierea a doi martori, angajați ai Primăriei Piteşti, Iulian Chiriţă şi Anca Rădulescu, cei doi desfășurându-și activitatea şi în primărie în perioada în care s-au produs faptele incriminate de procurori, Chiriţă  şi Anca Rădulescu fiind inspectori în cadrul Primăriei Piteşti, la taxe şi impozite.

În dosarul Publitrans, în afară de fostul primar Tudor Pendiuc, au mai fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea fiica sa Emanuela (cinci ani), oamenii de afaceri Valentin Vişoiu (7 ani şi 8 luni), Gheorghe Văsîi şi Constantin Scarlat, câte şase ani fiecare.

Sentinţa a fost pronunţată în februarie 2020, dar ea nu e încă definitivă.

Adi ILINCA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Din 2024, adio motoare diesel pe Dacia Duster

Începând cu modelele anului 2024, Dacia nu va mai...

CS Mioveni a scos un punct nesperat, la ultima fază a meciului: 1-1 acasă, cu Sepsi

CS Mioveni a jucat azi, cu Sepsi Sfântu-Gheorghe, un...

Avalanşa de la cabana Capra: până la prânz, salvatorii nu ajunseseră încă la turiştii blocaţi (video)

Efectivele impresionante ale forţelor de ordine, plus drumari şi...

O avalanşă puternică a lovit azi noapte cabana Capra, de pe Transfăgărăşan (galerie foto)

O avalanşă puternică a lovit în plin azi noapte...

FC Argeş, punct meritat la Sibiu, cu Hermannstadt: 1-1, gol Garita

FC Argeş a încerca azi, la Sibiu, cu câteva...