Se mai întâmplă și lucruri bune la Câmpulung sau cel puțin asta sperăm. În timp ce primărița Elena Lasconi oficiază căsătorii într-un show TV, consilierul personal al edilului, care se ocupă și de tineretul câmpulungean, va participa la European Youth Event 2021. Andrei Grecu, care și-a dobândit funcția la vârsta de 21 de ani, se mândrește pe pagina sa de Facebook cu participarea la acest eveniment, care are ca scop punerea în discuție a ideilor tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani, din întreaga lume, despre lumea de azi şi cea de mâine.

Evenimentul se va desfășura la Parlamentul European de la Strasbourg începând din 8 octombrie, iar înainte, începând cu 4 octombrie, vor avea loc câteva sesiuni online. Ideea proiectului este aceea de a aduna tineri care-și doresc să facă o schimbare în societatea în care trăiesc și să vină înapoi, acasă, cu idei și opinii formate în urma dezbaterilor cu aşa-numiţii „experienți” și „influencerii” de renume.

Andrei Grecu promite că se va folosi de această oportunitate pentru a da o șansă de exprimare și de dezvoltare extracurriculară, pentru tinerii care au și alte preocupări în afara studiilor și vor să progreseze inclusiv în domeniul de care sunt pasionați. Asta pentru că, știm bine, foarte mulți elevi din Câmpulung depind de disponibilitatea profesorilor de a participa la activități educative care le-ar putea dezvălui noi pasiuni și preocupări. Pe lângă olimpiadele și concursurile școlare, uneori e nevoie și de altceva în viața unui adolescent. Puțină artă, imaginație, creație sau forme de educație care nu sunt integrate în programa școlară.

Nevoile tinerilor musceleni sunt multe, sperăm că această ocazie va fi una prielnică și că Andrei se va ține de cuvânt.

“Este o șansă pentru tineri de a dezbate ideile cu privire la viitorul Europei și sunt extrem de onorat că mă voi afla acolo. Mă voi duce să reprezint tinerii câmpulungeni și nevoile acestora după mulți ani în care ei nu au contat sau nu au fost băgați în seamă. Vă asigur că acum tinerii sunt o prioritate în Câmpulung și sunt reprezentați la cel mai înalt nivel. Implicarea tinerilor este și va fi mereu necesară, noi avem șansa de a produce o reală schimbare în țară, în Europa și în lume. Hai să nu mai stăm deoparte!” a spus acesta pe pagina de Facebook.

sursa foto: Facebook/Andrei Grecu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here