În urmă cu aproximativ două luni şi jumătate, în martie, am relatat despre cazul unei familii din Moşoaia, al cărui bebeluş s-a născut mort, după ce, în prealabil, mama a semnalat de mai multe ori medicului curant faptul că nu se simte bine.

Respectivul medic, însă, dr Iulian Andronic, a considerat că nu e niciun pericol pentru mamă sau pentru făt şi n-a crezut de cuviinţă să facă gravidei investigaţii suplimentare.

Au fost de ajuns, în opinia medicului, câteva pastile de No Spa. Urmarea a fost, însă, că pruncul s-a născut mort.

Mama acestuia, dna Alina Fotache, a considerat că la mijloc poate fi vorba despre malpraxis, aşa că s-a adresat autorităţilor, care au demarat anchete în acest sens.

Spitalul Judeţean Argeş a efectuat propria anchetă, sesizat fiind apoi Colegiul Medicilor Argeş. De la această ultimă instituţie, însă, niciun răspuns, deocamdată.

Cazul a ajuns şi la Poliţie, astfel că ofiţerii de la IPJ Argeş lucrează la o investigaţie privind decesul copilaşului, împreună cu un procuror de la Parchetul local.

Nicio Poliţia/Parchetul nu au ajuns încă la o concluzie. Asta poate şi pentru că autopsia bebeluşului, efectuată de conf. univ. dr. Mihai Man, medic primar anatomopatolog, nu a putut face lumină în ce priveşte bănuiala de malpraxis.

Doi medici de specialitate consultaţi de noi (care nu cunoşteau cazul şi nici persoanele implicate), pe care i-am rugat să ne „traducă” în limbaj uzual concluziile documentului semnat de dr. Mihai Man, ne-au dat, ambii, acelaşi răspuns: „e neconcludent”.

În cauză se vor face, probabil, expertize şi analize suplimentare. Cert e că, la două luni şi mai bine de la tragedia care a lovit familia Fotache, în afară de Cel de Sus, nimeni nu e vinovat. Deocamdată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here