Salariaţii din sistemul bugetar vor beneficia de încă două zile libere de sărbătorile de iarnă, respectiv 24 și 31 decembrie.

Măsura acordării suplimentare a acestor două zile libere a fost luată azi, în şedinţă de Guvern, printr-o hotărâre.

Oricum, nu avea sens ca zilele respective să rămână, teoretic, lucrătoare, pentru că oricum nu va munci nimeni de la stat în ajun de Crăciun sau de An Nou.

Prin urmare, salariaţii din sistemul bugetar vor avea libere zilele de 24-26 decembrie inclusiv, respectiv 31 decembrie-2 ianuarie inclusiv.

De data aceasta, Guvernul nu a mai făcut clasicul anunţ, că liberele respective vor fi recuperate ulterior, conştient fiind că aceste zile libere, în anii anteriori, nu s-au recuperat, practic, niciodată.

Sărbători fericite!

sursa foto: Guvernul României

Erată: Guvernul Dăncilă a indicat, totuşi, o modalitate de „recuperare”. Cică aceste zile libere „vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru pe parcursul lunii ianuarie”.

Să creadă cine vrea aşa ceva, noi nu credem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here