Alexandru Pelici, antrenorul bănăţean care a reuşit să promoveze cu CS Mioveni, anul trecut (după o dublă manşă de baraj istorică, împotriva celor de la FC Sibiu), apoi, în sezonul recent încheiat, a reuşit să menţină echipa în prima ligă, fără ajutorul dublei de baraj, a fost reconfirmat azi ca tehnician al echipei argeşene.
Alexandru Pelici a semnat un nou contract cu CS Mioveni, valabil până la finalul campionatului viitor. Obiectivul pentru campionatul respectiv este acelaşi, menţinerea în prima ligă de fotbal.
Performanţele reuşite de Alexandru Pelici la Mioveni sunt multiple: CS Mioveni a fost prima divizionară secundă care a eliminat una din eşalonul superior la baraj, apoi menţinerea echipei în prima ligă a fost obţinută cu aproximativ acelaşi lot de jucători cu care s-a jucat şi în liga a doua.
„Am rămas în Liga 1, ăsta e un obiectiv la care nimeni nu spera la startul sezonului. Noi ne gândeam cum vom găsi două echipe să le băgăm sub noi, să ne salvăm prin intermediul barajului”, a declarat Pelici, după victoria cu Rapid, citat de Gazeta Sporturilor.
Alexandru Pelici are 48 ani şi e de loc din Timişoara. Ca fotbalist a strâns câteva sezoane în prima ligă, la Poli Timişoara şi la Unirea Alba Iulia, iar ca antrenor e deja considerat un specialist în promovări şi salvări de la retrogradare.
La CS Mioveni a venit, pentru al doilea său mandat, în octombrie 2020, după ce precedentul antrenor, fostul mare golgeter dinamovist Claudiu Niculescu, a avut un parcurs slab în primele opt etape.
În imaginea de sus, Alexandru Pelici în timpul meciului de aseară, câştigat spectaculos, scor 3-2, în faţa Rapidului.
sursa foto: Facebook/CS Mioveni