Al doilea oraş din România care va avea metrou. Nu e Piteştiul, din păcate

Date:

Share post:

În cursul dimineţii de azi, primarul municipiului Cluj-Napoca, dl Emil Boc, a anunţat că municipalitatea de pe Someş e la câteva zile distanţă de demararea procedurilor de construire a metroului.

„Suntem foarte aproape să lansăm studiul de prefezabilitate pentru selectarea consultantului, astfel încât să elaborăm un caiet de sarcini…Sper ca în prima parte a lunii noiembrie, în primele 10 zile, să fim în măsură să lansăm în licitaţie publică pentru studiul de prefezabilitate a metroului. Pentru investiţii mai mari de 75 milioane de euro este nevoie şi de studiu de prefezabilitate, şi de studiu de fezabilitate. Este o cerinţă legală. Evident, după aceea va continua cu licitaţia de execuţie”, a declarat dl Boc, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Cluj-Napoca, citat de presa de acolo.

Primăria Cluj-Napoca a alocat deja suma de trei milioane de lei în scopul menţionat de primarul Boc.

Magistrala de metrou a Clujului ar urma să aibă o lungime de 40 de kilometri. Metroul ar urma să aibă capetele de traseu în localităţile Floreşti sau Gilău, respectiv Apahida-Jucu, acolo unde sunt localizate două zone industriale.

Presa din Cluj scrie că deja există câteva firme nipone interesate de proiectarea şi execuţia metroului.

Construcţia metroului clujean ar urma să fie finanţată preponderent din fonduri europene. Cluj-Napoca ar urma, astfel, să devină al doilea oraş din România care va avea metrou.

sursa foto: radio Cluj AM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

David Popovici, medalii de aur la Campionatele Naționale de la Otopeni

David Popovici a obţinut medalie după medalie la Campionatele...

Accident între două autoturisme în satul Lacurile

Un alt incident rutier s-a produs între două autoturisme...

Piteşti: Accident în cartierul Trivale. Victimă transportată la spital

În urmă cu puţin timp un accident rutier s-a...

S-a oprit într-o mașină parcată

În urmă cu puțin timp pompierii au intervenit în...

O seară cu fetele – ce nu trebuie să lipsească pentru o distracție ca pe vremuri

S-a întâmplat să te uiți prin pozele vechi, de...

A fost inaugurată pasarela din cartierul Tudor Vladimirescu, spre noul Argeș Mall

Azi a fost inaugurată pasarela auto și pietonală care...