În urmă cu puţin timă a avut loc un accident rutier în localitatea Pârvu Roșu.

În urma accidentului, un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile, din motive încă neelucidate. Sunt două persoane rănite, un bărbat și femeie, ambele conștiente.

La faţa locului au intervenit pompierii Secție de Pompieri Costești cu o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD și una a Salvării, care acordă primele îngrijiri medicale răniţilor.

Actualizare – Accidentul de Pârvu Roşu a fost provocat de o şoferiţă vitezomană. Redăm comunicatul de presă al Poliţiei Argeş, privitor la accident.

„În urma verificărilor preliminarii efectuate de poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Costeşti, s-a stabilit că o femeie de 33 de ani, din Piteşti, care conducea un autoturism pe DJ 659A, pe raza oraşului Costeşti (zona Pârvu Roşu), din direcţia Piteşti-Costeşti, pe fondul neadaptării vitezei în curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, pătrunzând pe contrasens, după care a intrat în şanţul de pe partea stângă, din direcţia sa de mers.

Din eveniment a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto, precum şi a passagerului dreapta faţă, bărbat de 39 de ani, din comuna Izvoru.
Ambele persoane au fost transportate la o unitate medicală, pentru investigaţii, femeia de 33 de ani având stabilit diagnostic preliminar TCC (traumatism cranio-cerebral – n.r.), contuzie cervicală şi contuzie umăr stâng, iar bărbatul a fost diagnosticat preliminar cu TCC şi contuzie lombară”.

sursa foto: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here