În urmă cu puțin, în comuna Hârsești, șoferul unei Dacia Logan a pierdut controlul mașinii, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac. În autoturism se afla doar șoferul, un bărbat cu vârsta de de 27-28 de ani, care acuza dureri la coloană și are multiple excoriații (julituri, zgârieturi).

Pacientul a fost preluat de către echipajul SMURD și este transportat la spital. Un echipaj de pompieri de la Punctul de Lucru Stolnici a asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor.

Din primele cercetări ale Poliţiei Rutiere, se pare că accidentul, spectaculos, dar din fericire fără urmări grave, a fost provocat de viteza excesivă.

Şoferul acestei Dacia Logan zburătoare chiar a avut noroc, scăpând nevătămat

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 27 de ani, din Bârla, care conducea un autoturism pe DJ 679, la limita dintre localitățile Stolnici și Hârsești, circulând din direcția Bârla spre Lunca Corbului, posibil pe fondul neadaptării vitezei în curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu mai mulți copaci.

În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care se afla singur în autoturism. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool, și a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații”, a transmis biroul de presă al Poliţiei Argeş.

sursa foto: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here