Liviu Rebreanu, născut în 1885 la Târlişua, lângă Năsăud, judeţul Bistriţa-Năsăud (atunci, parte a Imperiului Austro-Ungar), a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii române – a fost şi membru al Academiei Române – dar şi un dramaturg şi ziarist cu o operă din care generaţiile care i-au succedat au avut şi au ce învăţa.

A fost fiu al învăţătorului Vasile Rebreanu şi al Ludovicăi, născută Diuganu, doi oameni evlavioşi (de religie greco-catolică, la fel ca majoritatea populaţiei româneşti din Transilvania de atunci) şi cu dragoste faţă de carte.

Din opera sa literară cele mai cunoscute sunt romanele Ion, Gorila, Jar, Ciuleandra, Răscoala şi Pădurea Spânzuraţilor (e vorba aici despre tragedia fratelui său Emil, ofiţer în armata austro-ungară, condamnat la moarte şi împuşcat pentru dezertare şi spionaj), dar Rebreanu a mai scris inclusiv în limbile maghiară şi franceză. În română a publicat şi alte câteva romane, dar şi nuvele, volume de nuvele, piese de teatru, chiar traduceri.

De-a lungul vieţii, a trăit perioade de cruntă umilinţă, de lipsuri materiale majore. Nici ca ziarist n-a dus-o mai bine. De la Adevărul, spre exemplu, a fost concediat la finalul primului război mondial.

În anul 1930 a cumpărat o casă în Argeş, în satul Valea Mare de lângă Piteşti, unde a şi scris romanul Răscoala. A murit din cauza unei afecţiuni pulmonare (există şi o versiune conform căreia ar fi fost împuşcat), la 1 septembrie 1944, la Valea Mare, unde a şi fost îngropat. Ulterior, osemintele sale au fost mutate la cimitirul Bellu din Capitală.

sursa foto: Episcopia Greco-Catolică Oradea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here