În noaptea de 1 spre 2 februarie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, precum și cei ai Secțiilor de Poliție Rurale Albota, Bascov, Drăganu și Poiana Lacului, au acționat pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violențe, a patrimoniului public și privat, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică corespunzător și pentru verificarea modului de respectare a prevederilor  legale privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost verificate peste 200 de autoturisme și au fost legitimate peste 300 de persoane.

Ca urmare a abaterilor, au fost constatate patru infracțiuni rutiere și  au fost aplicate aproape 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 25.000 de lei.

Dintre acestea, 84 au fost pentru abaterile la regimul circulației pe drumurile publice, în valoare de peste 20.000 de lei, și 6 conform Legii 61/1991 privind normele de convieţuire socială.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 6 permise de conducere pentru conducere sub influența alcoolului, 23 de conducători auto au fost sancționați pentru viteză excesivă, și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

În perioada următoare, polițiștii argeşeni vor continua acțiunile desfășurate pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică în județ.

Biroul de presă al Poliţiei Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here