Accidentul de aseară de la Budeasa, cauzat de un şofer băut

Date:

Share post:

Aşa cum relatam, un accident rutier a avut loc aseară în apropierea barajului de la Budeasa.

Se pare că Florin M., de 40 de ani, din Budeasa nu a adaptat viteza şi, ajuns în apropierea barajului, nu a mai putut stăpâni volanul maşinii, autoturismul ieşind de pe carosabil şi răsturnându-se.

Dacă iniţial s-a anunţat că ar fi vorba de două persoane încarcerat (astfel la locul incidentului intervenind o echipă de descarcerare şi o ambulanţă SMURD), când salvatorii au ajuns acolo, au constatat că nu era nevoie de descarcerare, întrucât şoferul era singur în maşină şi  reuşise să iasă din automobil.

Testul major pentru bărbatul respectiv a fost, însă, acela al testării alcoolemiei, aparatul etilotest indicând 0,91 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Şoferul a fost transportat totuşi la spital, acesta suferind o fractură la piciorul stâng. Oamenii legii i-au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Imaginea este din arhivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Crimă şocantă descoperită la Bascov. Bărbat cu probleme psihice care a ucis 5 membri ai familiei

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au...

Video: PERCHEZIȚIE PENTRU IDENTIFICAREA UNEI ARME NELETALE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase...

Campionat internațional de volei la Mioveni

Sala Sporturilor din Mioveni găzduiește, de miercuri, 10 august,...

Accident între un autoturism şi un autocamion la Morăreşti. Cinci victime transportate la spital

Aseară, în jurul orei 19.27, pompierii argeşeni împreună cu...

Balkanik Festival la Grădina Uranus din Bucureşti

Balkanik - World Music Festival, eveniment recunoscut pentru atmosfera...

Oraşul Mioveni găzduieşte Campionatul Balcanic de volei feminin U19

Începând de mâine, 10 august, oraşul Mioveni, va găzduit...

Presa autohtonă, în epoca geamantanelor cu bani

Ieri, site-ul de presă independentă - mai avem aşa...

Impuls de Argeş: Fiul fostului vice de la Miceşti, cercetat pentru delicte silvice

Timp de mai multe mandate, Nicolae Olteanu a fost...