Accident rutier urmat de incendiu, azi noapte, la Piteşti. Un bloc a luat foc (foto/video)

Date:

Share post:

Un accident rutier între două maşini, urmat de un incendiu provocat de aprinderea carburantului scurs pe jos, a avut loc azi noapte, în centrul Piteştiului. Flăcările au cuprins şi un bloc din apropiere.

Împrejurările exacte în care s-a produs coliziunea sunt investigate de agenţi de la Poliţia Rutieră Piteşti, însă, la prima vedere, pare să fie la mijloc o neacordare de prioritate.

Pompierii au intervenit prompt la locul producerii evenimentului, vizavi de Tribunalul Argeş, lângă agenţia ING Bank.

În urma tamponării, pe carosabil s-a scurs carburant de la unul din autoturisme, iar acesta s-a aprins.

„În autoturismul la care s-a manifestat incendiul se aflau doi bărbați care s-au evacuat și au fost monitorizați de către paramedicii SMURD, ulterior nefiind nevoie de transportul acestora la spital.

Flăcările au ars o parte din izolația termică a blocului de la parter și etajul 1 dar și elemente de tâmplărie din zona celor două etaje.

Au fost evacuate și 10 persoane din bloc, fără să necesite asistență medicală”, a transmis biroul de presă al ISU Argeş.

Intervenţia pompierilor de la ISU Argeş a înlăturat pericolul

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că bărbat de 47 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe bld. I.C. Brătianu, dinspre intersecția cu str. Calea București spre intersecția cu str. Târgu din Vale, intenționând să efectueze schimbarea direcției de mers prin viraj la stanga, pentru a se încadra spre strada Griviței, a fost acroșat, în partea față a autoturismului, de un autoturism care se deplasa din sensul opus (dinspre intersecție cu str. Târgu din Vale spre intersecție cu str. Calea București).

După impact, al doilea autoturism, care era condus de un bărbat de 29 de ani, din Ștefănești, a intrat în coliziune cu un stâlp de pe trotuar, la colțul intersecției, amplasat în apropiere de intrararea în pasajul pietonal, pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, după care s-a oprit la circa 200 de metri, în al doilea stâlp, amplasat tot pe trotuar, lângă intrarea în sediul unui agent comercial de la parterul unui bloc de locuințe.

Ulterior, al doilea autoturism a luat foc, efectul termic afectând și ușa de acces și panoul de la intrarea în sediul agentului economic, precum și izolația de pe fațada blocului, în zona în care a ajuns autoturismul.

Conducătorul auto și pasagerul din al doilea autoturism au ieșit din mașină înainte că aceasta să fie cuprinsă de flăcări.

Atât cei doi, cât și conducătorul primului autoturism, nu au suferit leziuni”, a informat Poliţia Argeş.

surse foto/video: ArgesulOnline.ro/Bogdan Dumitru, Alexandru Diaconu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

De mâine reîncep programele de reînnoire a parcului auto Rabla Clasic şi Rabla Plus

De mâine, 24 martie, persoanele fizice şi juridice se...

Poliţişti argeşeni şi-au căutat azi viitori colegi printre elevii de la Liceul Sanitar din Piteşti

Poliţişti argeşeni au vizitat azi Liceul "Ion Cantacuzino" (Sanitar)...

Grădina Zoologică Piteşti, noul program de vară

Grădina Zoologică Piteşti trece, începând de săptămâna viitoare, la...

Prima ligă de fotbal ia o pauză; Naţionala se pregăteşte să rateze şi Euro 2024

Prima ligă de fotbal din România, alături de competiţiile...

UEFA o poate exclude pe FC Barcelona din cupele europene

Problemele se ţin lanţ de gruparea catalană FC Barcelona....