Un accident rutier grav s-a petrecut azi-noapte, în apropiere de satul Cireşu, comuna Căteasca. Şoferul unei maşini a murit după ce a căzut cu vehiculul într-un canal de pe marginea drumului.
Nenorocirea s-a produs pe drumul judeţean (703B) care leagă satele Cireşu şi Şerbăneşti.
„La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenție și două ambulanțe SMURD, de Terapie Intensivă Mobilă și de prim ajutor calificat”, au informat cei de la ISU Argeş. Şoferul maşinii, un bărbat de 60 de ani, a fost găsit încarcerat în interiorul maşinii.
„În urma extragerii, persoana a fost predată echipajelor medicale care din păcate nu au mai putut face nimic deoarece victima nu mai prezenta funcții vitale”, a mai informat biroul de presă al ISU Argeş.
Cauza probabilă a producerii accidentului ar fi fost fie neatenţia la volan, fie o problemă medicală acută.
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni s-a stabilit că, un bărbat de 60 de ani, din comuna Călinești, care conducea un autoturism, din direcția Căteasca către Rociu, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit o balustradă metalică de pe marginea carosabilului, după care a căzut în gol aproximativ 10 m”, a informat Poliţia Argeş.
sursa foto: ISU Argeş