Accident rutier grav la Mălureni. Un mort și un rănit grav (video)

Date:

Share post:

Un accident rutier grav, soldat cu un deces și un rănit grav, a avut loc în această seară la Mălureni, lângă Curtea de Argeș.

Din motive încă neclare, un autoturism a părăsit banda sa de mers și s-a ciocnit frontal cu un altul, care circula din sens opus.

”La sosirea forțelor de intervenție, în cele două autoturisme au fost identificate două persoane încarcerate.

De urgență, pompierii au efectuat manevre pentru extragerea și predarea acestora echipajelor medicale, prezente la fața locului”, a transmis biroul de presă al ISU Argeș.

CITIȚI ȘI: Bebeluşul rănit grav în accidentul de la Mălureni, de azi, a murit la spital (2023)

Paramedicii SMURD au preluat și transportat la spitalul din Curtea de Argeș o femeie în vârstă de aproximativ 50-55 de ani, grav rănită.

Din nefericire, în ciuda eforturilor cadrelor medicale, pentru cea de-a doua victimă nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 35-40 de ani.

Poliția Rutieră încă nu a stabilit cu exactitate cauzele producerii tragediei. Ancheta e în desfășurare.

Știre în curs de actualizare.

ACTUALIZARE – Șoferul vinovat de producerea accidentului a plătit cu viața

Primele concluzii ale anchetei Poliției indică faptul că vinovat de producerea accidentului ar fi chiar șoferul care a murit.

”Din primele verificări, un bărbat de 37 de ani, din Mușătești, ar fi efectuat o depășire neregulamentară, moment în care a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de o femeie de 53 de ani, din Mălureni.

În urma impactului ambii șoferi au rămas încarcerați, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru extragerea acestora.

Din nefericire, bărbatul de 37 de ani a suferit răni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat”, a transmis Poliția Argeș.

sursa foto/video: ISU Argeș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Surpriză la Chiajna: nu e Andrei Prepeliță, e Nicolae Dică

În urmă cu puțin timp, piteșteanul Nicolae Dică a...

Andrei Prepeliță, favorit să preia banca tehnică a Concordiei Chiajna

Andrei Prepeliță, fost fotbalist și antrenor la FC Argeș,...

Trei tineri piteşteni, la debut în filmul ”Legenda castelului din Ardud”. Pelicula va fi lansată la Mioveni şi Piteşti

Trei tineri piteşteni se numără printre protagoniştii filmului artistic...

Fostul deputat Mircea Drăghici a fost eliberat condiționat din închisoare

Mircea Drăghici, fost deputat PSD de Argeș, a fost...