Un accident rutier grav a avut loc azi-noapte, la km 94 pe drumului expres DEx 12 Craiova-Pitești, lângă Lunca Corbului, în Argeș.
Pe parcursul nopții, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în comuna Lunca Corbului, pe DEx, la kilometrul 94, în urma producerii unui accident rutier în care o autoutilitară a intrat în coliziune cu o glisieră. La sosirea echipajelor operative, au fost identificate două victime de sex masculin, dintre care una era încarcerată. Pompierii au acționat de urgență, folosind echipamentele din dotarea autospecialelor, pentru extragerea victimei încarcerate și predarea acesteia echipajului Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), în vederea acordării îngrijirilor medicale.
CITIȚI ȘI: Accident de muncă mortal pe șantierul DJ 679, la Lunca Corbului. Un muncitor, strivit de buldoexcavator (aprilie 2026)
Totodată, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat celei de-a doua persoane, care prezenta multiple traumatisme, ulterior aceasta fiind transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
La fața locului, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor, până la înlăturarea oricărui pericol.
Pe drumul expres DEx 12 Craiova-Pitești se petrec frecvent accidente rutiere, mai des decât pe autostrăzi, spre exemplu. Aici și aici aveți două asstfel de exemple.
În urmă cu șase ani, Gheorghe Buruiană, inginer de drumuri şi poduri, omul care a proiectat prima autostradă din România (Bucureşti-Piteşti) avertiza, cu autoritatea unui specialist de necontestat în domeniu, că drumul expres DEx 12 Craiova-Piteşti va fi ”un genocid rutier”. În principal, din cauza caracteristicilor drumului și a vitezei prea mari permise.
CITIȚI ȘI: Proiectantul primei autostrăzi din România: drumul expres Craiova-Piteşti va fi un genocid rutier (2020)
sursa info și foto: ISU Argeș

