Accident rutier azi noapte, la Lunca Corbului. Șase răniți, dintre care doi în stare gravă

Date:

Share post:

Șase persoane au fost rănite, dintre care două grav, într-un accident rutier petrecut azi noapte, la Lunca Corbului.

Două autoturisme s-au ciocnit violent, probabil pe fondul neatenției unuia dintre șoferi sau a unei depășiri neregulamentare. Poliția Rutieră încă nu a stabilit cu certitudine cauza.

Dată fiind gravitatea accidentului, ISU Argeș a mobilizat forțe impresionante la locul respectiv: mai multe autospeciale de intervenție, inclusiv una de descarcerare, trei echipaje SMURD și trei ale Ambulanței județene.

Șoferul uneia dintre cele două mașini implicate (bărbat, 44 de ani, din Slatina) a fost extras cu greu din caroseria zdrobită a mașinii. A fost stabilizat și transportat, inconștient, la Spitalul Județean Pitești. Trei pasageri din mașină au fost și ei răniți, dar nu foarte grav.

În cealaltă mașină implicată a fost rănită șoferița, o femeie de 29 de ani din București. La fel și pasagera,o femeie de 37 de ani.

Comunicatul Poliției Argeș

”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 44 de ani, din Slatina, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN 65, din direcția Slatina către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 29 de ani, din București.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto de 44 de ani, rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unei pasagere de 37 de ani din autoturismul condus de aceasta, precum și vătămarea corporală a altor trei pasageri, de 47 de ani, din județul Vâlcea, de 47 de ani, respectiv 37 de ani, din județul Olt, din primul autoturism.

Șoferul uneia dintre mașini a fost scos din aceasta de echipele de descarcerare ale ISU Argeș

Având în vedere starea medicală, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pentru conducătoarea auto, rezultatul testării cu etilotestul a fost zero.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis biroul de presă al Poliției Argeș.

De menționat că pe porțiunea de șosea în discuție se petrec frecvent accident rutiere. Unele, cu urmări grave. Poliția Rutieră efectuează acolo des controale, inclusiv cu aparatură radar. Însă, din păcate, astfel de evenimente grave se petrec în continuare.

CITIȚI ȘI: Accident rutier groaznic lângă Lunca Corbului (februarie 2024)

sursa foto: ISU Argeș, Poliția Argeș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Trolere pentru copii – cea mai frumoasă aventură începe atunci când copiii au propriile bagaje

Calatoriile inseamna aventuri, iar pentru copii, fiecare calatorie este...

Carambol cu patru maşini în comuna Moșoaia. Fetiţă de 6 ani rănită în zona feţei

În urmă cu puţin timp, pompierii argeşeni au fost...

FC Argeş şi-a asigurat menţinerea matematică în Liga 2

FC Argeş şi-a asigurat menţinerea matematică în Liga 2,...

Top 6 activități eficiente pentru copiii cu autism 

Ai un copil cu autism și vrei să afli...

Bogdan Angelin David, fost șef al PNL Câmpulung, a trecut la PSD

Bogdan Angelin David, fost președinte al PNL Câmpulung, a...

Tânărul Dragoș Predescu (PNL), numit aseară prefect al județului Argeș

Tânărul Dragoș Predescu (PNL) a fost numit aseară prefect...

”Dasfidania, asshole!” Russian Ambassador Valery Kuzmin has left Romania today

The Russian Ambassador in Romania, comrade Valery Kuzmin, ended...