Un groaznic accident rutier a avut loc în această seară, în comuna argeşeană Vedea, pe drumul judeţean care traversează localitatea (DJ 703D).

Un motociclist a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea, în circumstanţe încă neelucidate, şi a intrat în plin într-un cap de pod. Un localnic ne-a informat că motociclistul a fost proiectat, în urma impactului, la o distanţă de cel puţin 15 metri.

Biroul de presă al ISU Argeş a transmis că omul e în stare gravă, e inconştient şi i se fac manevre de resuscitare.

La finalul lui iulie, un alt accident de motocicletă, soldat cu decesul motociclistului, avusese loc la Câmpulung. Un tânăr din oraş a murit după ce a lovit, noaptea, o gură de canal cu o roată. O lună mai târziu, la Dârmăneşti, un motociclist s-a ales cu ambele mâini rupte în urma unui accident rutier.

Ştire în curs de actualizare.

Actualizare, ora 20,30 – Din păcate, manevrele de resuscitare au fost inutile. Echipajul medical a declarat decesul motociclistului.

Poliţia Rutieră efectuează cercetări la faţa locului, pentru a stabili cauzele producerii tragicului eveniment.

sursa foto: Poliţia Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here