După ce ieri a fost depăşit pragul psihologic de 4.000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, azi au fost raportate din nou peste 4.000 de cazuri: 4.013.

Aproximativ o şesime din aceste cazuri au fost semnalate în Capitală: 777. De asemenea, două judeţe ale ţării au atins pentru prima dată bariera de 200 de cazuri zilnic: Cluj, cu 227 şi Iaşi, cu exact 200.

În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi azi nu mai puţin de 721 de pacienţi; niciodată nu au fost atât de mulţi.

Din fericire, judeţul Argeş e încă departe de media naţională a numărului de cazuri de infectare, raportând doar 34 de cazuri în ultimele 24 de ore. Raportat la populaţie, Argeşul e printre judeţele cu cel mai redus indice de infectare din ţară, dacă nu cumva îl are chiar pe cel mai redus.

La nivel naţional, 73 de persoane infectate cu Covid-19 au murit de ieri până azi. Trei dintre acestea, în judeţul Argeş.

E vorba de doi bărbaţi, unul de 74 şi celălalt 77 de ani, şi de o femeie de 76 de ani, toţi trei suferind de afecţiuni grave de natură cardiacă, diabetică şi renală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here